Scrutin important, sâmbătă, în Islanda. Cetățenii sunt așteptați la urne ca să voteze în favoarea sau împotriva reluării negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Referendumul a împărțit țara. Susținătorii spun că apartenența la blocul comunitar ar aduce mai multă protecție și beneficii economice.
Oponenții consideră că Islanda are deja acces la piața europeană, fără să renunțe la controlul asupra propriilor resurse, scrie știrileprotv.ro
Rezultatul este imposibil de anticipat. Sondajele de opinie sugerează că între cele două tabere sunt diferențe foarte mici.
Dacă islandezii votează "Da", va urma un al doilea moment decisiv - un referendum asupra eventualului acord de aderare.


