Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat miercuri că există dovezi că trupe nord-coreene se află în Rusia şi că rămâne de văzut ce ar face acestea acolo. Anterior, Zelenki vorbea de cel puțin 12.000 de soldați pe care îi va trimite Coreea de Nord, conform digi24.ro.

Publicat:23.10.2024, 15:17

„Există dovezi că există trupe ale RPDC în Rusia”, a declarat Austin reporterilor la Roma, folosind numele oficial al Coreei de Nord - Republica Populară Democrată Coreeană, informează Reuters, potrivit News.ro 

„Ce fac ele mai exact? Rămâne de văzut. Acestea sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm”, a adăugat Austin. 

„Dacă sunt cobeligeranţi, dacă intenţia lor este de a participa la acest război în numele Rusiei, aceasta este o problemă foarte, foarte gravă", a spus el. „Va avea impact, nu numai în Europa. De asemenea, va avea un impact şi în Indo-Pacific”, a subliniat şeful Pentagonului.

Austin a spus că nu este clar ce ar obţine Coreea de Nord din această desfăşurare, dar aceasta sugerează slăbiciuni semnificative în capacitatea militară a Rusiei, care a trebuit să apeleze la aliaţii Iran şi Coreea de Nord pentru ajutor în războiul său împotriva Ucrainei. 

„Acesta este un indiciu că s-ar putea să aibă chiar mai multe probleme decât îşi dau seama majoritatea oamenilor”, a declarat Austin referindu-se la Vladimir Putin. 

Preşedintele Ucrainei a acuzat săptămâna trecută Coreea de Nord că a desfăşurat ofiţeri alături de Rusia şi se pregăteşte să trimită mii de soldaţi pentru a ajuta efortul de război al Moscovei.

„Avem informaţii de la serviciile noastre că unii ofiţeri ai armatei nord-coreene se află deja pe teritoriul ucrainean ocupat temporar de inamicii ruşi. Aşa că s-au alăturat armatei ruse”, a declarat Zelenski la o conferinţă de presă la Bruxelles. 

Centrul pentru Comunicare Strategică din Ucraina a publicat apoi imagini cu soldați din Coreea de Nord care au ajuns în Rusia, pentru a fi trimiși pe front în Ucraina. Potrivit sursei citate, nord-coreenii sunt pregătiți în baze militare din Extremul Orient rus, la mii de kilometri de linia frontului. 

Serviciul Național de Informații Sud-coreene susține că regimul nord-coreean a decis să trimită 12.000 de militari pe frontul ucrainean pentru a sprijini Rusia în război, iar desfăşurarea acestor trupe a început deja.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.