Țările europene trebuie să investească acum în apărare, deoarece nu se poate presupune că prezența Statelor Unite pe continent va dura pentru totdeauna, a declarat vineri secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, în timpul unei vizite la Varșovia, relatează Reuters, citată de hotnews.ro.
Dând exemplul Poloniei, care intenționează să aloce 4,7% din PIB pentru apărare anul acesta, ca un aliat model, Hegseth a subliniat din nou solicitarea Washingtonului ca aliații europeni din NATO să preia o parte mai mare din povara financiară a propriei securități.
„Ceea ce se va întâmpla peste 5, 10 sau 15 ani face parte dintr-o discuție mai amplă care reflectă nivelul amenințărilor, poziția în care se află Amerca, nevoile noastre la nivel global, dar, cel mai important, capacitatea țărilor europene de a face un pas înainte”, a declarat el într-o conferință de presă.
„Și tocmai de aceea mesajul nostru către aliații europeni este atât de răspicat. Acum este momentul să investiți, pentru că nu puteți presupune că prezența Americii va dura pentru totdeauna”.
Reiterând declarațiile făcute joi în timpul unei reuniuni a miniștrilor apărării din NATO la Bruxelles, în care a avertizat Europa să nu trateze guvernul american ca pe un „fraier” responsabil în ultimă instanță pentru apărarea europeană, Hegseth a subliniat la Varșovia că SUA se confruntă cu numeroase amenințări, inclusiv din partea Chinei.
„Nu vă îndoiți asupra acestui lucru, președintele Trump nu va permite nimănui să-l transforme pe Unchiul Sam (n.r. o formulă care desemnează generic guvernul SUA) în ‘Unchiul Sucker’ („unchiul fraier”, în traducere literală)”, a declarat noul șef al Pentagonului într-o conferință de presă susținută joi, după încheierea reuniunii NATO.
Noul șef al Pentagonului spune că Europa trebuie să fie responsabilă pentru propria sa securitate
El a subliniat că Europa trebuie să fie principala responsabilă pentru apărare pe continentul european. Pete Hegseth a cerut ca NATO să redevină „măreață”, adaptând o formulă din campania electorală a lui Donald Trump („Make America Great Again”).
El a subliniat că, atunci când pledează ca NATO să redevină „măreață”, continuă ceea ce președintele Trump a spus că va face în 2017. „Ce s-a întâmplat a fost de fapt că discuțiile dure au dus la investiții mai multe. Acum țările europene își măresc investițiile în apărare și președintele Trump continuă să sune alarma”, a afirmat Hegseth cu o zi în urmă.
Miercuri, la prima sa apariție internațională după ce a preluat conducerea Pentagonului pe 24 ianuarie, Hegseth a stârnit controverse în Europa după ce a declarat că revenirea Ucrainei la granițele de dinainte de 2014 este „iluzorie” și „nerealistă”, precizând totodată că administrația Trump nu vede aderarea Ucrainei la NATO ca parte a unei soluții pentru războiul declanșat de Vladimir Putin în februarie 2022.
Secretarul apărării a mai precizat miercuri că „protejarea securității europene este un imperativ pentru membrii europeni ai NATO”, iar Europa „trebuie să furnizeze Ucrainei cea mai mare parte a viitorului ajutor letal și neletal”.
„Aceasta înseamnă să donați mai multe muniții și echipamente, să valorificați avantajele comparative, să vă extindeți baza industrială de apărare și, foarte important, să vă puneți la punct cu cetățenii cu privire la amenințarea cu care se confruntă Europa”, a mai declarat Hegseth cu două zile în urmă.
Criticii acestuia susțin că declarațiile sale echivalează cu cedarea de către Statele Unite a unui atu strategic în negocierile cu Rusia chiar înainte ca acestea să înceapă, ceea ce ei consideră a fi o victorie majoră pentru președintele rus Vladimir Putin.
Hegseth și-a apărat declarațiile drept, afirmând că ele reprezintă pur și simplu o recunoaștere a realităților de pe câmpul de luptă din Ucraina.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.