Construcția unei noi rețele electrce pentru localitățile Varnița și Copanc, afectate criza energetică din stânga Nistrului va dura mai bine de 4 luni, astfel că președintele Maia Sandu și premierul care au mers astăzi în Zona de Securitate au promis ajutoaore umanitare.

Publicat:09.01.2025, 20:00

CĂRBUNE ÎN SCHIMBUL ELECTRICITĂȚII

Ucraina este gata să aprovizioneze cu cărbune centrala de la Cuciurgan, care asigură acum cu lumină regiunea transnistreană, în schimbul furnizării de electricitate, anunță liderul de la Kiev.
 

ECONOMISIND EVITĂM MAJORĂRILE

Premieurl Dorin Recean dă asigurări că pe malul drept al Nistrului lumina nu se va mai scumpi, dacă în continuare consumatorii vor face economii mai ales în orele de vârf, cănd energia pe piață este mai scumpă.

 

CONDAMNAT LA DETENȚIE PE VIAȚĂ

Gheorghe Cotorobai, acuzat că a omorât-o în aprilie anul trecut pe tânăra însărcinată din Orhei, a fost condamnat astăzi la detenție pe viață. Acesta se declară nevinovat.