Premierul Dorin Recean a venit la ședința Parlamentului de astăzi pentru a solicita declararea stării de urgenţă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în condiţiile în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina va fi sistat la sfârşitul anului, riscând să aducă regiunea transnistreană şi implicit Republica Moldova într-o situaţie critică în ceea ce priveşte furnizarea curentului electric.
Dorin RECEAN, PREMIERUL REPUBLICII MOLDOVA: „Astăzi sunt aici în fața dumneavoastră pentru a solicita instituirea stării de urgență. Venim pentru această solicitare pentru a ne proteja cetățenii și a ne asigura că ne vom putea gestiona riscurile iminente de sistarea furnizării de gaze naturale către regiunea transnistreană de către Rusia și Gazprom.
În primul rând vreau să precizez un lucru esențial ca să nu fie speculații, malul drept este asigurat cu gaze naturale pentru toată perioada sezonului rece. Nu există niciun risc să râmânem fără gaz și fără căldură.
În schimb consumatorii de pe malul stâng, cetățenii noștri, în continuare sunt dependenți de o singură sursă de import - Gazprom.. Conform prevederilor contractuale, Gazprom are obligația de a livra gaze naturale în Republica Moldova până la 30 septembrie 2026. La ziua de azi Gazprom care este obligat să livreze, cel puțin prin contract, 5,7 milionane de metri cubi de gaz pe zi în stânga Nistrului condiționează livrările de gaz către centrala de la Cuciurgan, cu o pretinsă datorie care nu există. Ei vor ca cetățenii Republicii Moldova pur și simplu să plătească 700 milioane de dolari, datorie inexistentă, drept condiție ca Gazpromul să își respecte obligațiile din contract și asta fac în plină iarnă, Rusia poate să lase în frig și beznă și acest risc reprezintă un risc doar economic ci și o amenințare umanitară, mai ales pentru cetățenii din stânga Nistrului. La fel orirea centralei de la Cuciurgan crează riscuri de alimentare cu de energie elctrică și pe malul drept.”
Miercuri, cabinetul de miniştri a aprobat raportul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale privind necesitatea declarării stării de urgenţă.
Recean a declarat că există riscuri pentru întreruperea livrărilor cel puțin parțială, dacă nu totală, atât a energiei electrice pe partea dreaptă a Nistrului, cât și a gazului în regiunea transnistreană. Ca urmare, Guvernul trebuie să aibă toate instrumentele necesare pentru ca să impună anumite acțiuni și planuri de urgență.
Totodată, ieri, liderul separatist de la Tiraspol a semnat un decret privind introducerea în regiune a stării de urgență în economie pentru 30 de zile. În contextul în care există riscul stopării livrarilor gazelor rusești de la 1 ianuarie. Printre altele ordinul prevede interzicerea exportului de resurse energetice, fără a se preciza dacă va vizat și malul drept al Nistrului, care cumpără lumină de la Cuiurgan. Responsabilii din cadrul Biroului politici de reintegrare au declarat că măsura va fi aplicată doar dacă în regiune nu va fi livrat gaz.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.