Vicepresedintele PAS, Lilian Carp, este candidatul partidului de guvernamant pentru fotoliul de primar al capitalei, la alegerile locale din aceasta toamna. Anuntul a fost facut de reprezentantii PAS in cadrul unei conferinte de presa. 

Ultimul update: 12.06.2023, 09:29 Publicat:12.06.2023, 09:29

Lilian CARP, VICEPRESEDINTELE PARTIDULUI ACTIUNE SI SOLIDARITATE: „In primul rand, Chisinaul impreuna cu oamenii care traiesc se confrunta cu anumite probleme reale care trebuie rezolvate, iar Chisinau are nevoie de un nou suflu in dezvoltarea sa. Noi intelegem ca problemele reale cu care se confrunta Chisinaul sunt ambuteiajele infernale, cu aceasta problema se confrunta si suburbiile. Orasul are nevoie de solutii reale, in care sa poata avea un nou imbold pentru dezvoltare. 

Probleme sunt multiple, cu certitudine in viitorul apropiat voi incepe dezbaterile publice cu expertii pentru a oferi solutii reale in vederea rezolvarii problemelor din municipiul Chisinau. Lucrarile de fatada nu mai pot fi acceptate, imprumuturile de aproape 4 miliarde de lei care au fost facute in municipiul Chisinau sunt un mare semn de intrebare, cum au fost investiti acesti bani pentru infrastractura municipale. Nu s-au rezolvat probleme de genul, energetic, anvelopa energetica a cladirilor din municipiul Chisinau, alimentarea cu energiei termica de pe orizontala pe verticala, scoaterea in evidenta a patrimoniului cultural si multe alte lucruri.”

Igor GROSU, PRESEDINTELE PARTIDULUI ACTIUNE SI SOLIDARITATE: „In 2019, din pacate, partidul pro-Kremlin a castigat la Chisinau. Acesta a fost un lucru care a avut un impact negativ asupra perspectivei noastre de integrare in Uniunea Europeana. Acum sarcina noastra in aceste alegere este sa recucerim Chisinaul si sa-l intoarcem inapoi partidei pro-europene, sa-l intoarcem inapoi cetatenilor. Chisinaul a fost dintotdeauna pro-european si simbolul schimbarilor.”

Lilian Carp este din noiembrie 2014 deputat in Parlamentul Republicii Moldova. Acesta este vicepresedintele Partidului Actiune si Solidaritate si presedinte al Comisiei parlamentare securitate nationala, aparare si ordine publica. Lilian Carp a fost profesor la Universitatea de Stat de Educatie Fizica si Sport si consilier al fostului primarului de Chisinau, Dorin Chirtoaca.

Lilian Carp a fost membru al Partidului Liberal dupa care a devenit deputat al Partidului Actiune si Solidaritate.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.