Fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU, Vlad Lupan, susține că întâlnirea dintre Trump și Zelenski a trecut într-o manieră mai tensionată, deoarece președintele american a vrut să își arate puterea pe care o deține. Totodată, Lupan afirmă că valorile pe care le promovează atât Trump, cât și partidul se aliniază la cele a lui Putin, adică dorește să obțină ceva, fără a oferi garanții de securitate. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii În PROfunzime.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Cum a fost perceput dezastrul de la Casa Albă, de la întâlnirea dintre președintele Donald Trump și Volodimir Zelenski?”
Vlad LUPAN, FOSTUL AMBASADOR AL REPUBLICII MOLDOVA LA ONU: „Pentru o radiografie bună, adecvată cel puțin a întâlnirii Zelenski cu Trump, nu trebuie să ne axăm pe reacțiile de pe rețelele de socializare, deoarece pe rețele participă cei mai activi participanți din viața socială a Statelor Unite. În plus, se duc aici bătălii întregi. Pe rețele de socializare reacția a fost după cu a și fost de așteptat, Democrații în favoarea lui Zelenski, o parte din Republicani care nu sunt cunoscători de politică externă, se axează mai mult pe domeniu intern, evident l-au sprijinit pe președintele Trump, pentru că este președintele partidului lor. În același timp pentru ei loialitatea de partid contează mai mult ca orice altceva.
În realitate, cele mai bune date le avem în baza unor sondaje. Ultimul sondaj pe care l-am văzut, și care a avut loc în perioada 3-4 martie, este sondajul publicat de Reuters și vedem că la două întrebări pe care le-au dat cei care au făcut sondajul este "Este oare Ucraina vinovată de începutul războiului?” și procentual avem 70% din americani care spun că „Nu, nu este”, 23% care „Nu știu” și doar 7 % sunt „De acord” cu asta.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Ce a stat în spatele poziției pe care am văzut-o a administrației Trump, exprimate la Casa Albă, modul, atitudinea față de Zelenski?”
Vlad LUPAN, FOSTUL AMBASADOR AL REPUBLICII MOLDOVA LA ONU: „Trump reprezință partidul Republican și valorile Partidului Republican așa cum sunt acum sunt aliniate cu valorile pe care le promovează și președintele Putin. Este o aliniere ideologică între Rusia și SUA, condusă de către Trump. Trump are o legătură mai veche cu Putin, un dialog mai vechi cu Putin. Ei discută. Trump vede lucrurile prin prisma, ceea ce se numește în New York dezvoltator, ei funcționează după principiul puterii, încălcării legii dacă e nevoie. Voi plăti pentru încălcare, dacă îmi este oricum profitabil și mai are un principiu, dacă încalc legea și nu mă oprește nimeni, merg mai departe. El vede lucrurile prin perspectiva puterii, din perspectiva Rusiei și SUA, ei sunt mari puteri, adică mai mari ca Ucraina. Aică Ucraina Trebuie să asculte de aceste mari puteri. SUA din perspectiva acestor mari puteri cred că au investit bani în Ucraina și Ucraina trebuie să întoarcă înapoi. Deci ei pun presiuni din cauza asta pe Ucraina.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Noi am putea asista la o capitulare a Ucrainei sau putem să ne așteptăm la un plan de pace în care Ucraina să obțină ceva, nu doar să piardă și să cedeze?”
Vlad LUPAN, FOSTUL AMBASADOR AL REPUBLICII MOLDOVA LA ONU: „Este dificil acum de văzut ce se va întâmpla fără o implicare mai activă a puterilor Europene. Uitați-vă ce s-a întâmplat după întâlnirea Trump-Zelenski. Zelenski a fost atacat pentru a fi presat să accepte un târg fără să i se dea garanții de securitate. „Noi vom extrage mineralele voastre, în schimb nu vă garantăm nimic”. Zelenski a plecat imediat în Europa după asta să se întâlnească cu liderii europeni care și-au arătat public dezaprobarea de comportamentul lui Trump vizavi de o țară atacată de un agresor autoritar, însă imediat după asta am auzit zvonuri că liderii europeni au sugerat lui Zelenski să încerce să se împace cu Trump, pentru că o parte din asistența pe care Ucraina o primea, în armament, este americană. Zelenski nu a avut încotro.”
Acordul ucraineano-american privind exploatarea resurselor minerale din Ucraina urma să fie semnat la 28 februarie la Whahsincton, însă asta nu s-a mai întâmplat după ce între liderul american, Donald Trump și Vladimir Zelenski s-au iscat dispute pe seama războiului din țara vecină.
În Biroul Oval, cei doi șefi de stat și-au spus cuvinte grele, care au zdruncinat scena politică, iar episodul a făcut înconjurul lumii și a stârnit reacții diverse. Întâlnirea, în cadrul căreia urma să fie semnat acordul privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei, s-a încheiat brusc. Delegația de la Kiev a părăsit Casa Albă fără să mai țină cont de protocol.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.