Fostul vicepresedinte al parlamentului si ex-deputatul platformei DA, Alexandru Slusari, sustine ca Andrei Spinu este responsabil pentru decizia de ieri, privind aplicarea tarifelor majorate la gaz, agent termic si energia electrica. Fostul deputat cere demisia ministrului si spune ca „aceasta este o pedeapsa minimala pentru "aportul" dvs. in dezamagirea oamenilor”.

„Nu am intrebari la Moldova Gaz, care demult actioneaza ca agent de influenta al statului strain. Dar din octombrie anume dvs ii tineti крыша.
Nu am ce vorbi cu epavele lui Plahotniuc din ANRE, care de dragul pastrarii locurilor foarte calde, sunt gata sa vopseasca si parul in galben, cand fug la nareaduri la dvs.
La finele lunii decembrie dvs., spre deosebire de marea majoritate a populatiei, ati stiut pretul de achizitie a gazelor in luna ianuarie. Era deja clar pentru toti ca Gazprom va face lunar presiunea pe Moldova pentru achitarea platilor in avans, conform prevederilor contractului, care dvs ati negociat extrem de prost., iar Moldova gaz va avea permanent acest decolaj de casa. Cunoasteati foarte bine ca solduri bugetare sunt peste 10 mlrd lei. Deci ati avut toate datele problemei. Ati fi putut modifica tariful la timp si sa alocati imediat suplimentar 2 mlrd lei pentru compensatii, inclusiv pentru agenti economici”, a scris Slusari pe pagina sa de facebook. 

Totodata acesta sustine ca „Andrei Spinu un are gram de responsabilitate. Indemnul meu este catre doamna prim-ministra. Daca nu solicitati remanieri urgente de cadre, maine poate fi tarziu.”

Contactat de PRO TV, purtatorul de cuvant al Ministerului Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale ne-a spus ca nu comenteaza acuzatiile lui Alexandru Slusari. 

Ieri, in cadrul sedintei, Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica a aprobat pretul de 15,18 lei la gazele naturale, mai putin decat a cerut Moldovagaz. Astfel, tariful la gaz a crescut de la 11,08 lei pentru un metru cub de gaz - la 15,18 lei cu TVA inclus.