Proiectul de lege privind fuziunea Procuraturii Anticorupție și a celei pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale trebuie să fie înaintat și Comisiei de la Veneția, susține ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mažeiks, care a mai precizat că pentru o calitate mai bună a oricărui act legislativ, sunt absolut necesare și audierile publice. Declarațiile au fost făcute de către acesta în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Publicat:27.02.2025, 09:30

Janis MAZEIKS, AMBASADORUL UE LA CHIȘINĂU: „Sperăm ca proiectul de lege să fie înaintat și Comisiei de la Veneția, care este un punct de referință important pentru noi în evaluarea actelor legislative”.

Totodată, Janis Mažeiks susține că la acest proiect sunt absolut necesare audierile publice. 

Janis MAZEIKS, AMBASADORUL UE LA CHIȘINĂU: „Sperăm că, în continuarea procesului de adoptare a modificărilor legislative, vor fi organizate și discuții publice, astfel încât acest act legislativ să fie de înaltă calitate”.

Pe data de 20 februarie, Parlamentul a votat în prima lectură proiectul privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate și astfel, lichidarea celor două instituții specializate existente în prezent - Procuraturii Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acesta a fost votat de 61 de deputați. Proiectul urmează să fie definitivat în lectura a doua. 

Anterior, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a propus fuzionarea Procuraturii anticorupție și celei pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale, care urmare a recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate din 20 ianuarie. Inițiativa a fost criticată de șeful de la anticorupție, Veronica Dragalin, care a spus că scopul acestei reforme este, de fapt, înlăturarea ei din sistem. 

Citeste si :  Veronica Dragalin și-a anunțat demisia din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție: „Lichidarea PA va avea consecințe grave și periculoase” - VIDEO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.