Reprezentanții comisiilor juridice parlamentare din Republica Moldova, România, Ucraina și Albania se vor întâlni într-o ședință comună. Parlamentarii din cele patru țări vor discuta despre aspecte legate de aderarea la Uniunea Europeană, punând accent pe capitolul care vizează justiția.
Potrivit Parlamentului, la întâlnire vor participa: membrii Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova; membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României; reprezentanții Comitetului pentru politică juridică din Rada Supremă a Ucrainei și membrii Comisiei pentru afaceri juridice, administrație publică și drepturile omului din Parlamentul Albaniei.
Parlamentarii din cele patru țări vor discuta despre aspecte legate de aderarea la Uniunea Europeană, punând accent pe capitolul care vizează justiția. Prima sesiune de discuții va aborda evoluțiile legislației în domeniul statului de drept și pașii făcuți de Republica Moldova, Ucraina și Albania în drumul lor către integrarea în UE.
Participanții vor vorbi despre garantarea independenței justiției, procesul de verificare a integrității judecătorilor, întărirea instituțiilor anticorupție, recuperarea bunurilor obținute ilegal, cooperarea în lupta împotriva traficului de droguri și fraudelor, reforma administrației publice, protejarea drepturilor fundamentale și independența mass-media.
O altă temă va fi legislația Uniunii Europene privind știrile false și războiul hibrid, inclusiv combaterea dezinformării și provocările legale legate de deepfake-uri și inteligența artificială.
La final, participanții vor adopta o rezoluție care va fi semnată de președinții celor patru comisii juridice din parlamentele Republicii Moldova, României, Ucrainei și Albaniei.
Evenimentul va avea loc în perioada 14-15 februarie, în județul Maramureș, România.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.