Consiliul Suprem de Securitate s-a reunit astăzi într-o ședință care nu a fost anunțată din timp. A fost confirmată abia după ce informația s-a scurs în presă, pe surse. De această dată, la ședință s-ar fi discutat despre corupția electorală, ne-au spus responsabilii de la Președinție. Sursele noastre spun însă că subiectul principal ar fi fost, de fapt, lichidarea Procuraturii Anticorupție și celei pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale. Cum și de ce, nu este clar încă. Reprezentanții celor două instituții nu au comentat informația deocamdată.
Consiliul Suprem de Securitate s-a reunit în ședință astăzi la prânz. Presa însă nu a fost anunțată din timp despre asta, așa cum se întâmplă de obicei. Abia după ce informația s-a scurs în presă, responsabilii de la președinție ne-au confirmat că ședința are loc și ne-au spus că subiectul pentru care s-a convocat ar fi corupția electorală. Discuțiile au durat aproape 4 ore, iar potrivit surselor noastre, dar și celor ale Ziarului de Gardă, s-ar fi vorbit despre lichidarea Procuraturii Anticorupție și a Procuraturii pentru Combaterea Crminalității Organizate și Cauze Speciale. Președinția nu ne-a confirmat această informație. Nici participanții la ședință nu au vrut să ofere detalii.
Dumitru OBADĂ, PREȘEDINTELE CSP: „Au fost propuneri mai multe formulate, deja o să fie comunicatul Presedinției presupun. - S-a discutat și despre lichidarea Procuraturii anticorupție și PCCOCS? - Deci, haideți să așteptăm mesajul oficial al președinției și o să avem toată informația. Sunt periodic ședințele Consiliului Suprem de Securitate pe justiție, deci, sunt ședințe ordinare, a fost inițiativa președinției și au fost chestiuni despre justiție discutate.”
Oleg SEREBRIAN, VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „O să fie un comunicat al celor de la CSS și toate vor fi explicate ca să nu fie suprapuneri și neînțelegeri.”
Mihai POPȘOI, MINISTRUL DE EXTERNE: „- Puteți să ne oferiți detalii despre ce s-a discutat acolo? - Nu pot să dau declarații. - Va fi lichidată PCCOCS și Procuratura anticorupție, este adevărat?”
Nici instituțiile vizate nu au comentat deocamdată informațiile scurse în presă. Cei de la Procuratura Anticorupție spun că nu au fost invitați la discuții și așteaptă detalii, iar responsabilii de la PCCOCS și Procuratura Generală nu ne-au răspuns la apeluri. Cu puțin timp în urmă, instituția prezidențială a emis un comunicat evaziv în care spune că scopul principal al ședinței a fost evaluarea progreselor în combaterea corupției politice și electorale. Președinția spune că în ședință s-ar fi analizat ce au făcut instituțiile responsabile până acum de la ședința CSS din noiembrie când, la fel, s-a discutat acest subiect. Potrivit comunicatului, Maia Sandu a solicitat de la MAI și CNA legi mai dure pentru sancționarea celor implicați în corupția politică și cea electorală. De asemenea, șefa statului a solicitat „consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției”, dar ce anume înseamnă acest lucru nu este clar.