Expertul Valeriu Pașa spune că pentru ca Republica Moldova să continue parcursul european după alegerile parlamentare din toamnă, trebuie ca la putere să fie persoane, care își doresc integrarea pe bune, în caz contrar vom rata această oportunitate. Tot la acest subiect, directorul executiv IPIS, Vadim Pistrinciuc a menționat că oamenii trebuie să fie conștienți de alegerea pe care o fac, pentru a nu fi nevoiți începem această cale spre UE de la început. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii În PROfunzime.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Ce trebuie să se întâmple bun, ca după parlamentare să continuie parcursul European?”
Valeriu PAȘA, EXPERT WATCHDOG: „Ar trebui să existe o majoritate pro-europeană în Parlament. Adică pro-europenii să câștige alegerile. Atât de simplu ar părea. Mai departe putem discuta detalii, dar care sunt pro-europeni, dar cine spun că sunt pro-europeni? Putem sau nu să îi credem? Vor realiza aceștia într-o eventuală guvernare acele condiții care sunt obligatorii pentru continuarea procesului de aderare la UE.”
Totodată, Pașa a menționat că dacă la putere vor ajunge persoane care vor fi controlate de persoanele care nu își doresc aderarea la UE, avem șansa să ratăm această oportunitate.
Valeriu PAȘA, EXPERT WATCHDOG: „Dincolo de toate aceste perturbații geopolitice depinde de voința cetățenilor Republicii Moldova. Dacă această voință va aduce la putere politicieni care își doresc asta pe bune, care nu imită și nu mint ca să atragă niște voturi, se va întâmpla. Dacă însă Parlamentul de la Chișinău va fi controlat de forțe ostile Uniunii Europene care sunt împotriva acestui interes evident, confirmat de cetățeni la referendum atunci vom rata aceasta oportunitate.”
De asemenea, directorul executiv IPIS a spus că integrarea noastră depinde de alegerea pe care o vor face cetățenii, astfel oamenii trebuie să fie conștienți pe cine vor alege.
Vadim PISTRINCIUC, DIRECTOR EXECUTIV IPIS: „Eu văd o chestie pozitivă că apar blocuri suspecte care ar avea relații cu Federația Rusă, dar vor să fie pro-europene, asta înseamnă că toți înțeleg foarte bine că o majoritate mare a Republicii Moldova, asta este alegerea ei de dezvoltare pentru următorii ani și atunci ca să poți să convingi în următorii ani să convingi cetățeanul, dezbaterile sau discuțiile ce țin narativul din agenda noastră europeană. Numai nu atât de complicat. Dacă noi acolo trebuie să facem x modificări la legislația din domeniul agriculturii, hai să vedem care sunt problemele, deoarece la alegeri apar falsuri că se vând pământuri și o să ne inunde toți străinii. Iată asta ar putea să ajute foarte mult. Părerea fiecărui partid despre dezinformare, eu înțeleg haipurile acestea, acuma nu mai este clar cine este bun și cine nu, dar partide politice care se fac că nu observă cumpărarea de voturi la nivel de zeci și sute de mii oameni, ridică mai mult suspiciuni.”
Ulterior, Pistrinciuc a menționat că dacă alegerea va fi incorectă, avem șanse să luăm totul de la început.
Vadim PISTRINCIUC, DIRECTOR EXECUTIV IPIS:„Până în cele din urmă nu pot fi doar lucruri pozitive ca să se întărească idea de pro-europeană. Efortul acesta a nostru pro european în Moldova, tot frica o să conteze foarte mult. Pentru că noi foarte mulți când o să ne facem alegerea, o să alegem inclusiv din anumită frică ca să nu pierdem 30 de ani, pentru că integrarea europeană nu aparține doar unui partid și a început 2004, 2005, să nu ne ducem în colo. Și de asta cetățenii și activiștii și toate persoanele de influență publică, vor fi foarte atente la aceste mișcări.”
La 22 februarie, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a spus că alegerile parlamentare dn Republica Moldova în 2025 ar putea fi organizate începând cu mijlocul lunii iulie și până la începutul lunii octombrie. Potrivit Codului electoral al Republicii Moldova, decizia privind data exactă a alegerilor va fi luată de Parlament, cu cel puțin 70 de zile înainte de scrutin.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.