Printul Philip, sotul reginei Elizabeth a II-a, a fost surprins intr-o ipostaza stanjenitoare, la Highland Games, un important eveniment sportiv de celebrare a culturii scotiene.

Publicat:05.09.2012, 10:58

Acesta a purtat traditionalul kilt fara lenjerie intima, dupa cum reiese dintr-o fotografie postata pe site-ul TMZ.com. Ca in fiecare an, printul Philip, ajuns la varsta de 91 de ani, a tinut sa asiste, in weekend, la acest eveniment sportiv, unde merge insotit in mod traditional de regina Elizabeth a II-a.

Ducele de Edinburgh a aparut, cu aceasta ocazie, pentru prima data in public dupa problemele de sanatate cu care s-a confruntat recent. Salutand multimea si dovedind o stare de spirit foarte buna, printul le-a oferit supusilor sai ocazia de a vedea poate mai mult decat isi doreau, intrucat, atunci cand s-a asezat langa regina, spectatorii au putut sa vada ca printul Philip nu purta lenjerie intima sub kilt.

Ducele de Edinburgh a fost spitalizat in august, din cauza unei infectii urinare, in timpul vacantei pe care o petrecea cu o parte a familiei regale la resedinta de vara a suveranei britanice, la castelul Balmoral din Scotia. Aceasta a fost cea de-a treia internare a printului consort in ultimele opt luni. Sotul suveranei britanice a contractat aceasta infectie urinara in luna iunie, dupa ce a petrecut mai multe ore sub ploaie, rezistand cu stoicism in picioare, in timpul impresionantei parade nautice ce a fost organizata pe Tamisa pentru a marca jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a.

Aceasta maladie, relativ curenta la persoanele in varsta, l-a obligat sa se interneze pentru cinci zile, in iunie, impiedicandu-l astfel sa participe la restul evenimentelor programate in onoarea sotiei sale. In decembrie 2011, printul Philip a fost operat de urgenta, pentru o artera coronariana obstructionata, o interventie care l-a impiedicat sa participe la sarbatorile traditionale de Craciun cu familia regala.

FOTO:

Printul Philip