Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, cunoscut cu numele de mirean Nicolae Mihăescu și-a primit amenda pentru propagandă în biserică. Pedeapsa pecuniară în mărime de trei mii 500 de lei i-a fost aplicată luni, 28 octombrie de către Polițiști, scrie nordnews.md.

Publicat:29.10.2024, 20:03

Potrivit oamenilor legii, fața bisericească și-a găsit „osânda” conform Art. 52 Alineat 2 din Codul Contravențional al Republicii Moldova:

"Efectuarea agitației electorale de către organizațiile necomerciale, sindicate, patronate, reprezentanții cultelor religioase sau ai părților lor componente, desfășurată inclusiv în lăcașele de cult, în cadrul campaniei electorale  se sancționează cu amendă de la 50 la 70 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 200 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 250 la 400 de unități convenționale aplicată persoanei juridice

Prelatul subordonat Patriarhiei Ruse, care susține războiul de agresiune al armatei ruse asupra Ucrainei, a declarat că nu va contesta amenda.

Reamintim că săptămâna trecută , când trebuie să se prezintă în fața ofițerilor de la Inspectoratul Național de Investigație de la Bălți, Episcopul Marchel a invocat că are probleme de sănătate, pe care ar fi dobândit-o în urma inspectării unui acoperiș dezmembrat din satul Răuțel.