Situație de neînțeles astăzi la ședința primăriei Chișinău. În loc să răspundă de ce bugetul municipal nu a fost încă aprobat, Ion Ceban a venit cu reproșuri în adresa noastră când am cerut explicații despre cum sunt cheltuiți banii publici. Este inacceptabil un astfel de comportament al unui funcționar public, care trebuie să răspundă la întrebările jurnaliștilor, spune președintele Asociației Presei Independente.

Publicat:17.03.2025, 18:34

"- Când urmează să fie convocată ședința CMC și să fie pus pe ordinea de zi bugetul? Și de ce nu s-a întâmplat acest lucru până acum?“

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: ”Ce problemă aveți dumneavoastră cu bugetul, că eu până acum nu am înțeles? Nu se realizează ceva în Chișinău, nu se onorează angajamentele? Care este problema? Asta este un show făcut de PAS în fiecare săptămână. Ce problemă aveți dumneavoastră cu bugetul? Explicați-mi că eu nu înțeleg.”

În acest mod a răspuns astăzi Ion Ceban când l-am întrebat despre bugetul municipal, cel mai important document al orașului, care nu a fost până acum aprobat.    

"Intenționați să convocați ședința sau nu?“

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI:“Eu vă întreb ce problemă dumneavoastră aveți cu bugetul, nu se execută ceva, nu sunt în derulare proiectele? Avem restanțe la ceva? Totul este foarte bine.”

Primarul capitalei a ales să nu răspundă la întrebări, dar să sustragă atenția publică de la subiecte de actualitate, spune Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente.

Petru MACOVEI, PREȘEDINTELE API: "Este incalificabil acest comportament al unui înalt funcționar public, persoană car ar fi trebuit să fie responsabilă și să răspundă decent la întrebările jurnaliștilor și să își dea darea de seamă în fața chișinăuienilor prin intermediul jurnaliștilor. De ce documentul principal, un document de buget, nu este aprobat.”

Petru Macovei spune că declarațiile lui Ceban de azi sunt de neînțeles și că nu este  prima dată când primarul manifestă un astfel de comportament.

Petru MACOVEI, PRȘEDINTELE API: ”lÎn loc să răspundă la întrebări de ce nu este aprobat bugetul public al municipalității, domnul primar răspunde cu întrebare la întrebare și, de fapt, încearcă să acuze toată lumea că ar fi complici ai dușmanilor lui de la Partidul Acțiune și Solidaritate.”

Primăria capitalei activează de aproape 3 luni în baza unui buget provizoriu. Ceea ce înseamnă că în Chișinău nu pot fi pornite proiecte noi de dezvoltare. Anul trecut bugetul municipal a fost aprobat cu o întârziere de 7 luni.