Fostul vicepreședinte ALDE, Ștefan Savițchi anunță că vrea să candideze independent la alegerile prezidențiale. Acesta a ieșit astăzi în fața presei alături de fiica sa de 10 ani pentru a transmite că pledează pentru familiile tradiționale. La fel, susține că pledează pentru neutralitatea țării și că își propune să unească teritoriul de pe cele două maluri ale Nistrului.

Ștefan SAVIȚCHI, POTENȚIAL CANDIDAT INDEPENDENT LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE:  „Decizia a fost a mea, care am luat-o desinestătător ca să ne unim indiferent de culoarea partidelor, toți noi care suntem în Republica Moldova, trebuie să facem în așa fel ca să unim toate națiunile care sunt și trăiesc pe acest pământ, inclusiv unirea ambelor maluri de stânga și dreapta a Nistrului.”

Ștefan Savițchi a făcut anunțul alături de fiica sa pe care a luat-o ca să transmită că pledează pentru familiile tradiționale. Acesta nu și-a expus clar poziția sa față de referendumul privind parcursul european al Republicii Moldova, spunând că nu înțelege întrebarea de la plebiscit. 

Odată cu anunțul lui Savițchi numărul celor care care au anunțat public că vor candida la scrutinul de pe 20 octombrie ajunge la 17. Printre aceștia, este actualul președinte - Maia Sandu, fostul ministru de externe în guvernul Filip - Tudor Ulianovschi, fostul lider al Platformei DA - Andrei Năstase, dar și Vlad Filat, Renato Usatîi, Ion Chicu, Alexandr Stoianoglo, Irina Vlah, Natalia Morari, Alexandru Arseni, Vasile Tarlev, Victoria Furtună, Vasile Bolea, Valeriu Pleșca și Octavian Țîcu, dar și Igor Munteanu.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.