Fosta deputata a Platformei DA, Inga Grigoriu, a contestat la Consiliul Superior al Procurorilor refuzul de a porni o urmarire penala pe numele procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo in dosarul privind expulzarea profesorilor turci. Membrii CSP au decis sa trimita cererea catre Procuratura Anticoruptie care ar urma sa o examineze. Avocatii lui Stoianoglo considera deciza drept o comanda politica.
Cerererea Ingai Grigoriu prin care a contestat refuzul procurorului anticoruptie Andrei Balan de a porni o urmarire penala in privinta lui Alexandr Stoianoglo a ajuns astazi pe masa membrilor Consiliului Superior al Procurorilor.
Eduard VARZAR, MEMBRU CSP:“CSP, in opinia mea, nu are nicio competenta in a se expune asupra cererii si eu vin cu propunerea de a o remite in adresa procurorului-sef al Procuraturii Anticoruptie.”
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI:“Aceasta cerere, din punctul meu de vedere, este una intemeiata, pentru ca acea ancheta a fost intr-adevar destul de… sau am tot asteptat ca iata, iata vor fi facute referinta la declaratiile lui Vasile Botnari. Am avut impresia ca au fost audiati doar cei care au contribuit nemijlocit la excluderea…”
Eduard VARZAR, MEMBRU CSP:“Domnule ministru, imi cer scuze, dar nu cred ca e cazul sa intram pe fondul plangerii respective, ori punem in discutie pentru a fi trimisa dupa competenta. Daca decidem prin vot ca consiliul ar avea competenta sa examineze, probabil am putea intra pe fond. Nu vreau cumva ca influentam solutia procurorului ierarhic superior.”
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI:“Domnule varzari, care este solicitarea doamnei Grigoriu?”
Eduard VARZAR, MEMBRU CSP:“De a examina prezenta cerere.”
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI:“In ordinea controlului ierarhic?”
Eduard VARZAR, MEMBRU CSP:“Nu sunt norme care sa atribuie CSP-ului astfel de atributii, de a efectua controlul legalitatii actelor de urmarire penala ale procurorului. De aceea, nu cred ca trebuie sa ne depasim competenta.”
Inga FURTUNA, MEMBRUL CSP:“E unica solutie pe care o prevede codul de procedura penala. Discutiile aici nici nu-si au cazul.”
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI:„Daca spuneti, doamna Furtuna.”
Inga FURTUNA, MEMBRUL CSP:„Nu o spun eu, o spune codul de procedura penala, domnule Litvinenco. Ce spun eu pot sa va spun dumneavoastra in deliberare”.
Acum doua luni,ex-deputatul PPDA,
Inga Grigoriu, a cerut Consiliului Superior al Procurorilor sa examineze modul in care Procuratura condusa de procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo, a gestionat dosarul profesorilor turci, expulzati acum trei ani din Moldova. In sesizarea sa, aceasta a mentionat ca Stoianoglo a secretizat procesul de infaptuire a justitiei pe cazul celor 7 victime, facand referire si la pedeapsa prea blanda pe care a primit-o singura persoana recunoscuta vinovata in acest caz, fostul directorul SIS, Vasile Botnari, care s-a ales doar cu o amenda de 88 de mii de lei.
Consiliul Superior al Procurorilor a admis atunci sesizarea si l-a desemnat pe procurorul Andrei Balan sa investigheze cazul,
Ulterior procurorul, Andrei Balan a refuzat sa investigeze sesizarea depusa de Grigoriu pe motiv ca probele sale nu confirma faptul ca Stoianoglo ar fi vinovat. Avocatii lui Stoianoglo au calificat decizia de astazi a CSP si acuzatiile aduse clientului lor drept o comanda politica.
Alexandr Stoianoglo a fost retinut in octombrie si este acuzat de abuz in serviciu, corupere pasiva, fals in declaratii si exces de putere. Stoianoglo se declara nevinovat. Profesorii turci au fost expulzati in septembrie 2018, fiind acuzati ca ar fi avut legaturi cu o grupare islamista. Unii din ei au fost condamnati la ani grei de puscarie in Turcia, iar cauzele lor se afla in procedura de apel in instantele turcesti.

