Maia Sandu și Emmanuel Macron s-au întâlnit astăzi la Paris. Oficialii au discutat despre pace și securitate în Moldova și în Europa, despre parcursul european al țării noastre și despre proiectele bilaterale. Totodată, șefa statului a punctat că „prietenia sinceră dintre țările noastre ne ajută să construim un viitor mai sigur, mai stabil și mai prosper”.
„În vremuri dificile, Franța ne este alături – sprijinindu-ne să ne protejăm pacea, să ne întărim securitatea și să ne apropiem de Uniunea Europeană. Împărtășim viziunea unei Europe unite și puternice, unde fiecare țară își poate decide liber viitorul. Moldova contribuie deja la acest efort comun prin angajamentul nostru pentru pace și democrație și prin solidaritatea cu Ucraina”, a scris șefa statului pe pagina de Facebook.
Anterior, cei doi oficiali au susținut o conferință de presă unde Macron a denunțat „încercările dezinhibate ale Rusiei” de a destabiliza situația în Republica Moldova.
„Am decis să ne consolidăm din nou cooperarea pentru a crește rezistența Moldovei în fața interferențelor străine”, a spus Emmanuel Macron după ce el și Maia Sandu au semnat un acord de cooperare privind detectarea dezinformării digitale.
Ulterior, Maia Sandu a menționat că:
„Nicio țară nu se poate simți protejată cât timp Ucraina este în război”, a declarat președinta Republicii Moldova.



