Marina Tauber contestă în instanță decizia Autorității Naționale de Integritate, prin care i-a fost depistată o avere nejustificată de peste 1,5 milioane de lei. Fostul deputat a atacat actul de constatare emis de ANI, iar dosarul a fost deja înregistrat la Curtea de Apel Centru.
Potrivit Portalului Național al Instanțelor de Judecată, dosarul a fost înregistrat pe 28 mai și repartizat pentru examinare în prima instanță.
Acțiunea vizează verificarea legalității actului de constatare, emis de ANI la sfârșitul lunii aprilie.

Atunci, inspectorii de integritate au anunțat că au identificat o diferență de aproximativ 1,55 milioane de lei între veniturile declarate, cheltuielile efectuate și bunurile dobândite de Marina Tauber în perioada 2022–2024.
Controlul a fost inițiat după o sesizare care viza declarația de avere și interese personale pentru anul 2023. În document, Tauber a indicat donații de 43.000 de dolari și 26.000 de euro.
În explicațiile oferite ANI, fostul deputat a declarat că banii au fost primiți cu diferite ocazii, inclusiv de sărbătorile de iarnă, de ziua sa de naștere și cu ocazia zilei de 8 Martie. Ea a prezentat și mai multe contracte de locațiune și de împrumut.
Inspectorii de integritate au precizat însă că nu au primit toate informațiile necesare pentru a verifica identitatea donatorilor și capacitatea financiară a acestora. Din acest motiv, proveniența sumelor nu a putut fi confirmată, iar banii respectivi nu au fost considerați venituri certe și licite.
Condamnată la închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid ȘOR
La 30 septembrie 2025, Marina Tauber a fost condamnată la 7 ani și jumătate de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Sentința a fost pronunțată de același judecător care i-a permis lui Tauber să plece din țară.
Când a plecat Marina Tauber din Moldova
Marina Tauber a fost lăsată să plece din Moldova acum opt luni. Pe 7 ianuarie ea a părăsit țara, cu o rută Chișinău-Istanbul, solicitând instanței să-i permită să părăsească țara pentru că ar avea planificată o intervenție în Turcia. Judecătorul care a acceptat solicitarea este cel care azi i-a citit sentința.
De când a plecat din țară Tauber a fost văzută alături de fugarul Ilan Șor la Moscova. Deși avocații au solicitat ca deputata să fie audiată prin videoconferință, instanța a respins solicitarea.
Tauber nu a venit cu o reacție, iar la mesaje nu ne-a răspuns.


