Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării ar putea avea un nou șef. Premierul Dorin Recean anunță că i-a propus astăzi președintelui țării, Maia Sandu, să o numească în această funcție pe Doina Nistor.
„Doina Nistor are peste 20 de ani de experiență în dezvoltare economică și transformare digitală în Republica Moldova. Doina Nistor a condus proiecte majore în sectoare-cheie, precum tehnologiile informaționale și comunicații, turism, vinificație, industria ușoară, inginerie, securitate cibernetică și industrii creative", a scris Recean pe pagina de Facebook.

Astăzi, Dumitru Alaiba și-a dat demisia din funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Anunțul a fost făcut pe Facebook în această dimineață. Recean l-a însoțit pe Alaiba spre ultima ședință de Guvern, iar cabinetul de miniștri l-a aplaudat.