Ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu a venit în prima sa vizită în Republica Moldova de la preluarea mandatului. Acesta s-a întâlnit cu șefa statului, Maia Sandu și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi.

Publicat:31.01.2025, 18:25

Potrivit responsabililor de la Președenție, cei doi oficiali au vorbit despre consolidarea legăturilor economice dintre cele două state și încurajarea companiilor din România să investească în Republica Moldova. 

„S-a pus accent și pe îmbunătățirea infrastructurii de transport, inclusiv construcția de noi poduri peste Prut și fluidizarea traficului la frontieră, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri. România este cel mai important partener strategic al Republicii Moldova, inclusiv,  prin contribuția României la asigurarea securității energetice a țării noastre. În contextul actualei crize energetice provocate de Federația Rusă, jumătate din volumul energiei electrice consumată în Republica Moldova este importată din România, o parte fiind furnizată la preț plafonat. În cadrul discuțiilor, s-a subliniat importanța aprofundării cooperării în domeniul energetic”, se arată în comunicatul instituției.

Totodată, Emil Hurezeanu a avut tot astăzi o întâlnire și cu ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi. Discuțiile dintre cei doi, au vizat proiectele strategice de interconectare energetică, modernizarea podurilor transfrontaliere și dezvoltarea infrastructurii feroviare, elemente esențiale pentru consolidarea conectivității economice și sociale între cele două state.

„Suntem siguri că România ne va fi mereu alături în cadrul parcursului nostru european, dar și în procesul complex de consolidare a rezilienței instituționale a Republicii Moldova. Fie că e vorba de domeniul energetic, economic, securității și apărării sau cultural, cooperarea noastră rămâne un pilon esențial în dezvoltarea unui stat modern, prosper și european”,  a declarat Mihai Popșoi.

La rândul său ministrul Emil Hurezeanu a reafirmat angajamentul României de a sprijini Republica Moldova în procesul său de integrare europeană și a evidențiat rezultatele tangibile ale colaborării bilaterale: „România rămâne alături de Republica Moldova, oferind sprijin consecvent și concret”.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursă foto/video: Președenție/ Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova/ Telegram/ MAExplică