Ședința plenară a Parlamentului din 13 februarie a fost marcată de modificarea ordinii de zi cu 450%, ceea ce a afectat transparența și previzibilitatea procesului legislativ. Asta spun specialiștii de la asociația Promo-LEX, care în același timp au semnalat și încălcarea termenelor de avizare și nerespectarea transparenței decizionale în cazul a trei proiecte de lege.

Publicat:14.02.2025, 14:01

Potrivit Promo-LEX, în cadrul acestei ședințe, a fost adoptat un proiect de lege propus de deputații din opoziție, care a fost discutat și aprobat după aproape trei ani, însă cu multe întârzieri în ceea ce privește avizele și respectarea termenelor. 

Promo-LEX a subliniat că procesul a fost ineficient din cauza acestor nereguli și recomandă Parlamentului să respecte termenele legale pentru avize și să consulte autoritățile relevante. De asemenea, un grup de deputați din opoziție a depus o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Sănătății, iar deputații PAS au adresat întrebări privind diferite programe guvernamentale. 

În plus, Promo-LEX a observat că transparența procesului decizional a fost afectată în 27% din cazuri, din cauza nepregătirii corespunzătoare a actelor legale și nerespectării termenelor de consultare. 

„Transparența decizională a fost afectată prin: Nepublicarea în cazul a două proiecte de lege a actelor aferente proiectelor. Nu au fost solicitate/ acordate /publicate: avizul Direcției General Juridice; avizele comisiilor permanente. Nerespectarea termenului prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a trei proiecte de lege de pe ordinea de zi, autorul proiectelor fiind Guvernul , termenul dintre înregistrarea proiectului și examinarea și votarea în prima lectură este mai puțin de 10 zile lucrătoare”, se arată în comunicatul publicat de Pomo-LEX.

Totodată, au fost mai multe proiecte votate în consens de către deputații din majoritatea parlamentară și cei din opoziție.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.