În timp ce Chișinăul vorbește despre o etapă importantă în procesul de reintegrare a țării, Tiraspolul sfidează din nou autoritățile constituționale. Liderul separatist, Vladimir Krasnoselski anunță că în regiune vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, fără acordul Chișinăului. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, spune că realitatea din stânga Nistrului este diferită de cea prezentată de administrația separatistă și că regiunea depinde în mare măsură de malul drept.
Valeriu CHIVERI, VICEPRIM-MINISTRU PENTRU REINTEGRARE: „De dimineață până seară auziți despre o blocadă economică, o catastrofă umanitară, suprimarea unei așa-zise comunități politice, construite artificial, și despre alte scenarii alarmiste. Deosebit de cinică sună declarația venită din partea structurilor nelegitime, care încearcă să se prezinte drept arbitru, garant al legii și ordinii.”
Vicepremierul pentru reintegrare susține însă că realitatea este cu totul alta, iar regiunea depinde în mare măsură de malul drept al Nistrului. Potrivit acestuia, procesul de reintegrare a țării a intrat într-o etapă importantă și nu mai poate fi oprit.
Valeriu CHIVERI, VICEPRIM-MINISTRU PENTRU REINTEGRARE: „Importurile și exporturile regiunii, aprovizionarea acesteia cu gaze și cu alte resurse necesare se realizează prin teritoriul Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului. Zeci de mii de oameni vin zilnic pe malul drept, la rude și prieteni, la muncă, pentru tratament, cumpărături sau studii.”
Între timp, liderul separatist de la Tiraspol sfidează din nou autoritățile constituționale și anunță că pe teritoriul regiunii vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile pentru Duma de Stat a Federație Ruse. Ultima dată, secții de votare pentru alegerile din Rusia au fost deschise în stânga Nistrului în 2024, pentru scrutinul prezidențial, la fel, fără acordul autorităților de la Chișinău.

