Cetățenii vor primi compensații mai mari la căldură pentru luna decembrie. Asta pentru că și tariful la gaz a crescut pentru această lună, spune ministrul muncii și protecției sociale. Gospodăriile casnice vor primi o compensație minimă de 500 de lei, iar valoarea maximă a compensației va fi de 1000 de lei. Cea mai mare majorare va viza gospodăriile care se încălzesc cu gaz. Însă, ajutorul ar putea crește din ianuarie și pentru alte categorii, în contextul în care au fost înaintate solicitări de majorare a tarifului la energia termică.

Publicat:27.12.2024, 08:46

Alexei BUZU, MINISTRUL MUNCII: “Pentru luna decembrie, pentru consumatorii de gaz vom avea o compensație mai mare, pentru că tariful la gaze a crescut. Pragul minim va crește de la 300 de lei la 500 de lei.”

Compensația medie, care pentru luna noiembrie a fost de puțin peste 520 de lei, în decembrie va ajunge la 715 lei. Iar cele mai vulnerabile gospodării, care se încălzesc cu gaz, vor beneficia pentru luna decembrie de o compensație de până la 1000 de lei.

Cele mai multe gospodării, adică peste 270 de mii de familii, vor beneficia pentru decembrie de o compensație de la 700 la 800 de lei. Iar compensația maximă va fi oferită pentru 93 de mii de gospodării. 

Alexei BUZU, MINISTRUL MUNCII:  “Vor beneficia de compensații mai mari de 800 de lei acei solicitanți care se încălzesc cu gaze. Pentru luna decembrie, vom avea 243.347 de gospodării care vor beneficia de o compensație care va varia între 500 și 600 de lei.”

Guvernul va compensa echivalentul a 150 de metri cubi de gaz consumat de fiecare gospodărie. Compensațiile vor fi disponibile începând cu data de 10 ianuarie, la fel ca și informațiile despre valoarea acestora pentru fiecare familie. 

Alexei BUZU, MINISTRUL MUNCII: “Cu privire la tarifele anunțate ieri legate de energia termică. Noi, în cadrul ministerului, vom analiza care va fi decizia ANRE și vom face ajustările de rigoare pentru ca aceste creșteri să fie acoperite de compensații în luna ianuarie.”

Citeste si : Ministrul Alexei Buzu explică cum funcționează sistemul de compensații prin exemplul unei facturi la gaze naturale și una pentru energia termică / DOC 

Ar fi vorba de circa 120 de mii de gospodării pentru care sursa principală de încălzire este energia termică. Dacă vor apărea solicitări de creștere a tarifului pentru energia electrică, autoritățile spun că, la fel, vor face ajustări pentru ca aceste majorări să fie acoperite de compensații. În același timp, ministrul muncii afirmă că și agenții economici ar putea primi ajutor la facturi, iar Guvernul pregătește un program în acest sens. Însă, mai multe detalii vor fi oferiteîn zilele următoare de viceprim-ministrul Dumitru Alaiba. 

Pentru luna decembrie s-au înscris alte peste 33 de mii de gospodării care își doresc să beneficieze de compensații. Cererile acestora vor fi analizate de responsabilii de la minister. În luna noiembrie peste 600 de mii de familii au beneficiat de compensații.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.