Peste 300 de tineri au fost instruiți în Rusia și Bosnia şi Herţegovina pentru a participa la acțiuni de dezordini în masă în Moldova în preajma alegerilor prezidențiale și referendumului de duminică. Schema pusă la cale și finațată de fugarul Ilan Șor și implimentată de activiștii acestuia a fost deconspirată de ofițerii INI și SIS, de comun cu procurorii PCCOCS. Potrivit poliției, tinerii au fost instruiți cum să utilizeze diferite arme, să manevreze drone, să confecționeze atizanal explozibili, dar și au învățat diferite tactici de provocare și de dezbinare națională. 

Ultimul update: 17.10.2024, 12:36 Publicat:17.10.2024, 12:28

Potrivit poliție, începând cu luna iulie a acestui an, membrii grupului au planificat acțiuni de dezordine în masă în preajma alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană, stabilit pentru 20 octombrie 2024.

Mai exact, potrivit declarațiilor unora din tinerii percheziționați, o mare parte în jurul vârstei de 20 ani, atât băieți, cât și fete, care colaborează cu ancheta, aceștia ar fi participat la instruiri într-o pensiune din suburbia Moscovei. În iunie la astfel de instruiri au participat peste 100 tineri, sub pretextul participării la un program cultural și turistic.

În Rusia, aceștia ar fi fost instruiți privind:

- tactici de dezbinare națională, precum și destabilizare a ordinii constituționale;

- tactici de provocare a organelor de menținere a ordini publice; 

- utilizarea armelor și a altor obiecte pentru provocarea daunelor fizice non-letale; 

- psihologia maselor; 

- confruntarea fizică cu forțelor de ordine în timpul protestelor; 

- confecționarea și utilizarea articolelor de incendiere și a explozibilelor artizanale; 

- manevrarea dronelor, cu atașament special pentru exploziv sau incendiere. 

O parte din acești tineri au fost antrenați de către instructori străini conectați la entitățile asociate structurilor private militare „Wagner” și „Ferma”. Totodată, unele persoane au fost selectate pentru antrenamente mai avansate în tabere de gherilă, desfășurate în Bosnia și Herțegovina, precum și Serbia. Majoritatea instruirilor s-au desfășurat de la începutul lunii septembrie și până la mijlocul lunii octombrie.

În prezent, patru dintre cetățenii Republicii Moldova, instruiți în cadrul taberelor de gherilă, din Bosnia și Herțegovina, precum și din Serbia, au fost reținuți de PCCOCS și plasați în arest preventiv pentru o perioada de 30 de zile.

Totodată, oamenii legii anunță că în urma perchezițiilor au ridicat diferite sume de bani în euro, dolari americani, hrivne și lei, un total de 1,6 milioane de lei, care ar putea fi destinați protestelor ce ar degenera în dezordini în masă. De asemenea, au fost găsite și alte obiecte destinate organizării dezordinilor în masă: liste cu activiști, pliante, calculatoare portabile, telefoane performante, haine cu diverse inscripții, semnături electronice care nu aparțin persoanelor percheziționate, cartele bancare de la băncile Federației Ruse, precum și tichete de îmbarcare la avion cu destinația Chișinău-Istanbul-Moscova.

Mai mult, au fost ridicate și probe ale relației membrilor grupului infracțional cu partide afiliate celui vizat declarat neconstituțional – contracte și legitimații ale unui astfel de partid. Suplimentar, a fost ridicată ștampila unei organizații neguvernamentale, precum și înscrisuri de ciornă cu măsura organizatorică a unei alte astfel de organizații.

Procurorii urmează să determine căror persoane le vor fi formulate învinuirile pentru pregătirea organizării dezordinilor în masă, în baza cercetării probelor,. 

În acest sens, oamenii legii atenționează tinerii să evite implicarea în astfel de acțiuni și anume dezordini în masă, însoţite de aplicarea violenţei împotriva persoanelor, incendieri, distrugeri de bunuri, de aplicarea armei de foc sau a altor obiecte utilizate în calitate de armă, precum şi de opunere de rezistenţă violentă sau armată reprezentanţilor autorităţilor – acțiuni care se pedepsesc cu până la opt ani închisoare.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.