Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, în cadrul Forumului preşedinţilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, care s-a desfăşurat la Iaşi, că schimburile economice dintre România şi Republica Moldova s-au triplat în ultimii zece ani, scrie Agerpres.ro
El a precizat, totodată, că România a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, dar şi principalul investitor străin din Republica Moldova.
"Dacă ne gândim la relaţiile economice dintre România şi Republica Moldova, acum zece ani, schimburile economice erau de un miliard de euro. Astăzi discutăm de trei miliarde de euro. Practic, într-o decadă, în zece ani, s-au triplat. România a devenit cel mai important investitor din Republica Moldova. Avem investiţii de peste 400 milioane de euro şi, totodată, România a devenit principalul partener comercial, exporturile din Republica Moldova fiind direcţionate, preponderent, marea majoritate către România", a afirmat Ciucă.
Referindu-se la contextul de securitate din regiune, Nicolae Ciucă a precizat că şi "capacitatea de rezilienţă a Republicii Moldova va creşte o dată cu întărirea colaborării cu România".
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


