Expertul Andrei Curăraru susține că așteptările față de remanierile guvernamentale făcute de premierul Dorin Recean au fost mult mai mari și în prezent acestea au trezit critici la adresa guvernării. Totodată, și expertul Ion Tăbârță a menționat că principala schimbare care a a avut loc rămâne plecarea lui Andrei Spînu, care avea un antirating mare și trăgea în jos partidul. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii În Profunzime.
Andrei CURĂRARU, EXPERT: „Așteptările față de remanieri au fost umflate artificial, inclusiv pentru scopul de campanie înainte de turul 2. Am auzit o voce destul de sinceră și după mine, bine intenționată din partea președintei, care spunea că a auzit că trebuie să facă niște schimbări. Schimbările s-au produs cumva în două etape, mai întâi a plecat domnul Spînu, care era clar că avea un antirating mare, care trăgea în jos partidul, după cum vedeam și trolii pro-ruși care tot timpul spuneau despre Spînu ca un nou Plahotniuc din interiorul partidului PAS, dar a doua parte pur și simplu a făcut o rocadă pe interiorul guvernului.”
Ulterior, Andrei Curăraru a menționat că schimbările făcute de premier nu au fost majore și au rămas persoane care activau anterior în acest domeniu.
Andrei CURĂRARU, EXPERT: „Două persoane au rămas din echipă, practic aceași, dacă ridici pe cineva la nivel de ministru, de la secretar de stat, nu este o diferență esențială. Cineva a plecat și a fost o mișcare laterală de la un minister la altul. Nu cred că asta au fost acele așteptări care au fost cum am zis și eu umflate. Și acum această echipă guvernamentală trebuie să demonstreze că în componența care este, poate să facă față acelor crize care se pare că se pliază una peste alta.”
De asemenea, Curăraru a precizat că pentru a demonstra societății că schimbările au fost bune, miniștrii aleși și guvernarea ar trebui să își facă planuri și să acționeze pentru realizarea lor.
Andrei CURĂRARU, EXPERT: „Este clar că acest Guvern, care devine un Guvern de criză și fiind un Guvern de criză trebuie să își stabilească niște planuri mai concrete, mai clare. Iar cei trei miniștri să își facă niște planuri și să se bazeze pe ele și după asta vom putea vorbi despre asta că au fost niște alegeri bune sau nu. Până când nu este ceea la ce s-a așteptat societatea și asta se vede de peste tot după reacții.”
Totodată și expertul Ion Tăbârță a menționat că schimbările facute de premier nu au fost atat de mari.
Ion TĂBÂRȚĂ, EXPERT: „În contextul turului doi au ridicat această eștachetă și cumva au înțeles că sunt cumva nemulțumiri față de ei și au promis anumite schimbări. Ulterior, după ce spiritele s-au mai domolit, doamna președinte a câștigat turul doi, au revenit la realitățile cotidiene care au fost în ultimii trei ani și vedem că schimbări nu au fost într-atât de mari. Principala mare schimbare este plecarea domnului Spînu, imaginea dumnealui într-adevăr trăgea în jos imaginea partidului.”
Luni, premierul Dorin Recean a desemnat în calitate de ministru al Afacerilor Interne pe Daniela Misail-Nichitin, care a deținut până în prezent funcția de secretar de stat la MAI. Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii, va conduce ministru Infrastructurii, iar în locul lui Bolea a fost numită Ludmila Cotlabuga, antreprenoare care deține o fermă de vaci într-o localitate din Soroca.
Remanierile guvernamentale au stârnit o serie de întrebări, au creat nedumerire și au fost criticate de opoziția parlamentară, cea extraparlamentară, dar și mai mulți reprezentanți ai societății civile. Socialiștii spun că ceea ce s-a întâmplat ieri reprezintă o încercare de a simula o schimbare. Despre acest lucru au vorbit și reprezentanții altor formațiuni politice care au ironizat remanierile anunțate aseară de premier. PSRM a cerut demisia întregului Guvern și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.