Transportarea organizată a alegătorilor cu avionul din Federația Rusă la secțiile de vot din Istanbul, Baku și Minsk, este o încălcare înregistrată în premieră în cadrul unui scrutin prezidențial, iar autoritățile de la noi nu au posibilitatea să documenteze și eventual să sancționeze aceste acțiuni. Potrivit șefului misiunii de observare Promo-lex, care a vorbit astăzi despre încălcările depistate în turul doi, la moment nu există o normă care ar putea pedepsi această metodă de transportare organizată.
În turul doi al alegerilor prezidențiale, Misiunea de Observare Promo-LEX, care a delegat observatori în majoritatea secțiilor de votare din țară și de peste hotare, spune că a înregistrat 791 de incidente, cu 13 mai multe decât în primul tur.
Nicolae PANFIL, ȘEF MISIUNEA DE OBSERVARE PROMOLEX: „Au fost depistate 8 cazuri de tentative de a oferi alegătorilor recompense materiale, agitație electorală și PR negru în raza birorurilor electorale, transportarea organizată a alegătorilor – 18 cazuri. Cele mai multe cazuri au fost constatate peste hotare."
Potrivit șefului Promo-Lex, în premieră s-a înregistrat transportarea organizată a alegătorilor cu avionul la secțiile de votare, după ce ieri mai mulți moldoveni au ajuns cu avionul din Federația Rusă la secțiile de vot din Istanbul, Baku și Minsk. Nicolae susține că autoritățile de la noi nu au posibilitatea să documenteze și eventual să sancționeze aceste acțiuni deoarece nu există o normă legală.
Nicolae PANFIL, ȘEF MISIUNEA DE OBSERVARE PROMOLEX: “Cu siguranță, atunci când legiuitorul a prevăzut această normă, nu a prevăzut și astfel de evoluții a acestui fenomen, deși este o situație interzisă pe teritoriul RM, din păcate acest lucru nu poate fi verificat în afara țării și nu putem să amendăm.”
Șeful misiunii de observare Promo-lex a vorbit și despre alte neregulo raportate în timpul scrutinului de ieri.
Nicolae PANFIL, ȘEF MISIUNEA DE OBSERVARE PROMOLEX: “Este un fenomen pe care noi nu l-am întâlnit în primul tur, cum ar fi anumite atacuri cibernetice a infrastructurii CEC, dar au fost și situații când a lipsit internetul sau curentul, respectiv a fost întrerupt procesul electoral.”

