Premierul Dorin Recean a avut astăzi o întâlnire cu președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, care efectuează o vizită în aceste zile în țara noastră. Recean a menționat că au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale în domenii precum energia, agricultura, protecția mediului și atragerea de investiții, dar și despre parcursul european al Republicii Moldova.

Publicat:20.03.2025, 14:57

„Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel este un susținător fidel al parcursului european al Republicii Moldova. Prietenia țărilor noastre este una de durată, bazată pe valori comune și un obiectiv clar: un viitor în pace și prosperitate în marea familie europeană”, a scris recean pe pagina de Facebook.

Totodată, premierul a menționat că discuțiile s-au bazat pe relațiilor bilaterale în mai multe domenii importante. 

„Comerțul dintre țările noastre este în continuă creștere, iar Cehia rămâne o piață importantă pentru vinurile moldovenești. Apreciem sprijinul oferit de Cehia prin proiecte de dezvoltare socială și economică, precum și prin inițiative care contribuie la sporirea securității și a competențelor IGSU și IGPF”, a adăugat oficialul.

De asemenea, premierul a menționat că este recunoscător pentru acest ajutor și menționează că „vom continua să muncim împreună pentru a aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană și pentru a asigura un viitor mai bun pentru toți cetățenii noștri”.