Regiunea transnistreană, tot mai dependentă de UE: 83% din exporturi ajung pe piața europeană. De ce deranjează acest lucru Rusia

La aproape 35 de ani de la războiul de pe Nistru, există posibilitatea ca Republica Moldova să redevină un stat unitar sau, cel puțin, ca cele două maluri ale Nistrului să fie reintegrate pe cale pașnică: una având centrul la Chișinău, cealaltă la Tiraspol, centrul regiunii separatiste Transnistria, nerecunoscute pe plan internațional, scrie hotnews.ro.

Pe 15 iunie 2026, Uniunea Europeană a deschis clusterul privind elementele fundamentale în negocierile de aderare cu Republica Moldova, iar la 14 iulie curent a deschis și clusterul privind relațiile externe.

Marta Kos, comisarul european pentru extindere, a declarat că Republica Moldova era pregătită din punct de vedere tehnic să deschidă toate cele șase clustere de negociere. Chișinăul își propune să încheie etapa tehnică a negocierilor până la sfârșitul anului 2028. Niciuna dintre aceste etape nu a fost condiționată de soluționarea statutului Transnistriei, regiune care are propria monedă, propriul parlament și o garnizoană rusă. 

Pe 8 mai 2026, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat la Chișinău că existența regiunii transnistrene nu va bloca parcursul Republicii Moldova către aderarea la UE. În iunie, ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, a spus că aderarea și soluționarea problemei transnistrene sunt urmărite „în paralel”.

Parcursul Republicii Moldova către Uniunea Europeană

În condițiile în care Rusia lui Vladimir Putin exercită presiuni asupra statelor din fostul bloc estic care nu fac parte din Uniunea Europeană, dincolo de cazul evident și cel mai dramatic al Ucrainei, aici intrând Georgia, Armenia și chiar Serbia, integrarea Republicii Moldova în UE pare să devină o prioritate. 

Cu atât mai mult cu cât chiar și stânga Nistrului pare să abordeze problema într-o manieră pragmatică. Astfel, atmosfera post-sovietică din regiunea transnistreană ar putea ajunge să fie privită în mare parte așa cum apare adesea în presa occidentală: drept o curiozitate turistică. 

Precedentul Ciprului

Încă din iunie 2023, Josep Borrell, pe atunci Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, declara deschis că un stat cu un teritoriu divizat poate adera la Uniunea Europeană, așa cum s-a întâmplat în cazul Ciprului, în 2004. 

Protocolul nr. 10 la Tratatul de aderare a Ciprului a suspendat aplicarea legislației UE în partea de nord a insulei până la reunificare. Situația merită însă analizată mai îndeaproape. Transnistria intră treptat în sfera juridică a Republicii Moldova și a Uniunii Europene prin intermediul reglementărilor vamale, al fiscalității și al comerțului, chiar dacă statutul său politic rămâne nerezolvat. 

Situația este în continuare complicată. Obstacolele nu au dispărut: regiunea este dominată de o rețea oligarhică construită în jurul conglomeratului Sheriff, locuitorii săi tind să se simtă mai apropiați de Rusia decât de Republica Moldova, populația scade pe ambele maluri ale Nistrului, iar statul moldovean rămâne vulnerabil în fața banilor și a dezinformării rusești. 

În 2020, experți precum Bogdan Koszel, politolog la Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań, descriau eforturile europene de a menține Republica Moldova pe un parcurs proeuropean drept „sortite eșecului”, invocând elitele corupte de pe ambele maluri ale Nistrului și un sentiment slab al identității statale.

O „republică a oligarhilor pragmatici”

Această evaluare aparține însă unei alte epoci. Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a schimbat datele problemei. După cum a scris Paweł Jędral în publicația OKO.press, regiunea transnistreană poate fi descrisă drept o „republică a oligarhilor pragmatici”. Acesta este, fără îndoială, un teritoriu aflat sub influența Rusiei, însă nu este condus de o viziune ideologică privind „lumea rusă” și nici de un clan personal loial lui Vladimir Putin, așa cum se întâmplă în Cecenia. 

În regiunea transnistreană, interesele de afaceri sunt pe primul loc. Punctul de plecare pentru înțelegerea situației actuale este Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, semnat în 2014. La jumătatea lunii decembrie 2015, Consiliul de asociere UE-Republica Moldova a extins Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) asupra întregului teritoriu al țării. 

Astfel, companiile de pe malul stâng au primit acces la piața UE, cu condiția să își vămuiească mărfurile prin intermediul autorităților vamale din Republica Moldova. Cercetătorii descriu această abordare drept esența unei politici promovate încă din 2005: „angajament fără recunoaștere”. Legăturile economice s-au consolidat constant, în timp ce statutul politic al regiunii a rămas neschimbat. Impactul asupra economiei transnistrene a fost imediat, după cum arată creșterea ponderii exporturilor destinate Uniunii Europene:

• 2021: 56,9%
• 2022: 67,1%
• 2024: 83%

În același timp, ponderea Rusiei în exporturile regiunii a scăzut:

• 2021: 14%
• 2022: 11%
• 2024: 6%

O sursă din cadrul Guvernului Republicii Moldova a declarat pentru Voxeurop, în iunie 2026, că 71% din exporturile regiunii ajung în prezent în Uniunea Europeană și că, „într-un anumit sens, Transnistria este mai bine integrată în piața UE, decât Republica Moldova însăși”, care își direcționează 68% din exporturi către blocul comunitar. 

Din ianuarie 2024, companiile de pe malul stâng plătesc taxe vamale la Chișinău, în conformitate cu Codul vamal al Republicii Moldova din 2021. Taxele sunt de 0,4% din valoarea exporturilor și de 0,1% din valoarea importurilor. Presa de la Tiraspol a denunțat măsura drept „genocid economic”. 

Chișinăul a mers și mai departe. La 1 septembrie 2026, a introdus o taxă pe valoarea adăugată de 20%, precum și accize pentru produsele de lux și produsele accizabile importate în Transnistria, inclusiv alcool, tutun, parfumuri, bijuterii, metale prețioase și articole pirotehnice. 

Gheorghe Balan, fost viceprim-ministru al Republicii Moldova, a descris măsura drept parte a unui efort de destructurare a rețelelor de contrabandă, adăugând că principalele obstacole rămân trupele rusești și stocurile de armament din regiune. 

Transnistreni cu mai multe pașapoarte

Produsele energetice și metalele ar urma să fie vizate în 2027. În martie 2024, în Transnistria erau înregistrați oficial 367.800 de locuitori, dintre care aproape 359.000 erau cetățeni ai Republicii Moldova. Mulți dețin două, trei sau chiar patru pașapoarte. Și serviciile sociale pătrund în regiune pe o cale ocolită: programul Uniunii Europene de măsuri de consolidare a încrederii contribuie la finanțarea acestora și pe malul stâng al Nistrului. Unul dintre aceste pașapoarte este însă cel rusesc. 

Până anul trecut, principala sursă de venit a regiunii era vânzarea de energie electrică către Republica Moldova de pe malul drept, produsă cu ajutorul gazului rusesc furnizat gratuit. Aceste venituri reprezentau aproximativ 60% din bugetul Tiraspolului. După 24 februarie 2022, Ucraina și-a închis punctele de trecere a frontierei cu regiunea și a aruncat în aer podul feroviar de la Kuchurhan, care lega Tiraspolul de Odesa și făcea parte dintr-o rută ce pornea din capitala transnistreană, traversa Ucraina și teritoriile sale ocupate și ajungea în Rusia. În prezent, toate exporturile regiunii tranzitează teritoriul controlat de Chișinău.

Un teritoriu controlat de o corporație

Pentru a nu prezenta situația într-o lumină excesiv de optimistă, trebuie spus clar un lucru: în practică, Transnistria este un „stat” deținut de o singură corporație, susținută de oligarhi post-sovietici. Sheriff, un conglomerat fondat de foști ofițeri ai Ministerului de Interne, Viktor Gușan și Ilia Kazmaly, deține supermarketuri, benzinării, o rețea de televiziune și o mare parte din industria regiunii. Brațul său politic, partidul Obnovlenie, deține majoritatea în Sovietul Suprem din 2016. 

Tot de această rețea este legată și președinția: Vadim Krasnoselski, apropiat de Sheriff, a fost reales în decembrie 2021 cu 79,4% din voturi, la o prezență la urne de numai 35,2%, un nivel record de scăzut pentru un scrutin prezidențial. 

Singurul contracandidat căruia i s-a permis să participe a fost Serghei Pînzar, un oficial din raionul Grigoriopol. Doi reprezentanți cunoscuți ai opoziției, Anatoli Dirun și Nikolai Malîșev, nu au fost înregistrați de comisia electorală, care a invocat nereguli în listele de semnături depuse în sprijinul candidaturilor lor. 

Patru ani mai târziu, la alegerile din 30 noiembrie 2025, Obnovlenie a câștigat toate cele 33 de mandate din Sovietul Suprem. În 21 de circumscripții nu a existat niciun contracandidat. Prezența la vot a fost de 26%. În același timp, există semne că atitudinea locuitorilor regiunii transnistrene față de Republica Moldova se schimbă. 

Peste 50% ar susține reintegrarea în Republica Moldova

Un sondaj online realizat de Zona de Securitate și WatchDog.MD în perioada februarie-aprilie 2026 a arătat că 53% dintre locuitorii de pe malul stâng ar susține reintegrarea cu Republica Moldova în cadrul unui referendum ipotetic, față de 45% în 2024. Aproximativ 30% au declarat că percep Rusia drept o potențială amenințare. 

Locuitorii din stânga Nistrului cunosc bine și diferențele salariale. În 2023, salariul brut lunar de pe malul stâng era de aproximativ 360 de dolari, adică aproximativ jumătate din nivelul înregistrat pe malul drept. Potrivit Fundației Friedrich Naumann, PIB-ul regiunii a scăzut cu 18% în 2025, în timp ce producția industrială s-a redus cu 30%. 

Centrul pentru Studii Estice arată că populația oficială a regiunii transnistriene a scăzut de la 740.000 de locuitori în 1990 la 455.000 la începutul anului 2024, în timp ce numărul real al locuitorilor nu ar depăși, cel mai probabil, 300.000. 

O treime din populație sunt pensionari

Pensionarii reprezintă peste 30% din populație. Nici situația de pe malul drept nu este cu mult mai bună: Republica Moldova a pierdut aproximativ 35% din populație din 1991, iar între 1 milion și 1,2 milioane de cetățeni moldoveni lucrează în străinătate. La referendumul din octombrie 2024 privind consacrarea în Constituție a obiectivului aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, susținătorii integrării europene au câștigat la o diferență foarte mică. 

În total, 50,46% dintre alegători au votat în favoarea amendamentului constituțional. Chiar și această victorie la limită a reprezentat un succes major pentru forțele proeuropene, având în vedere amploarea ingerințelor financiare rusești. Autoritățile moldovenești estimează că Rusia a pompat aproape 36 de milioane de euro și 100 de milioane de euro în eforturile de influențare a referendumului, inclusiv prin mituirea a aproximativ 130.000 de alegători.

„Acest conflict este, înainte de toate, geopolitic”, a declarat pentru Gazeta Wyborcza Alexandru Flenchea, fost viceprim-ministru al Republicii Moldova pentru reintegrarea regiunii transnistrene în perioada 2019-2020 și actualul director al centrului de reflecție moldovean Initiative 4 Peace Association. Flenchea a remarcat că Maia Sandu a obținut rezultate bune în rândul alegătorilor de pe malul stâng la alegerile prezidențiale din 2024, ceea ce sugerează că temerile privind impactul voturilor pro-ruse au fost exagerate.

Moscova închide robinetul gazelor pentru stânga Nistrului

Timp de trei decenii, regiunea a trăit practic din gazul gratuit furnizat de Gazprom, în baza unui contract semnat de Chișinău. Tiraspolul revindea gazul populației și întreprinderilor la prețuri simbolice și folosea veniturile pentru a finanța, printre altele, pensiile.

Într-o analiză publicată de OKO.press, Paweł Jędral a estimat volumul livrărilor la aproximativ 2,1 miliarde de metri cubi pe an, furnizați aproape fără costuri până în 2024. O parte din gaz era arsă la centrala electrică MGRES de la Cuciurgan, iar energia produsă era vândută ulterior pe malul drept.

Potrivit Institutului pentru Țările CSI de la Moscova, care citează date ale companiei ruse Energocom, MGRES a furnizat 90% din energia electrică a Republicii Moldova numai în octombrie 2024. Această schemă s-a încheiat la 1 ianuarie 2025, când Ucraina a refuzat prelungirea acordului privind tranzitul gazelor. Efectele au fost imediate: furnizarea căldurii a fost întreruptă în timp ce temperaturile coborau până la minus 3 grade Celsius, industria s-a oprit, iar rezervele de cărbune ar fi fost suficiente pentru numai 60 de zile. Tiraspolul a acuzat Republica Moldova și Ucraina, prezentându-le drept reprezentante ale „Occidentului”.

În aprilie 2025, Alexandru Flenchea întreba public de unde proveneau banii regiunii. Jumătate din sectorul industrial își încetase activitatea, principala sursă de venit – vânzarea energiei electrice produse de MGRES către malul drept, dispăruse, însă salariile și pensiile continuau să fie plătite.

Republica Moldova, care cumpăra gaz de la furnizori occidentali încă de la sfârșitul anului 2022, a apelat la România pentru a-și asigura energia electrică. Inițial, Tiraspolul a respins livrările prin Moldovagaz și a încercat să recurgă la un intermediar privat, însă serviciul de informații al Republicii Moldova l-a convins pe directorul companiei să nu încheie tranzacția.

Ulterior, Tiraspolul a acceptat gaz european livrat prin Moldovagaz, cu sprijinul unui pachet de 64 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. UE a oferit, de asemenea, gaz gratuit și livrări suplimentare în schimbul unor reforme politice. Tiraspolul a refuzat. 

În schimb, a acceptat oferta Moscovei. Gazul este furnizat de MET Gas and Energy Marketing, o companie înregistrată în Elveția și deținută de grupul energetic ungar MET, în timp ce plata este efectuată de JNX General Trading, o companie cu sediul în Dubai. 

Tiraspolul susține că banii provin dintr-un împrumut rusesc, însă Moscova nu a confirmat niciodată această versiune. Rămâne neclar cum își achită, la rândul său, JNX obligațiile față de Rusia. 

Ajutorul economic al Rusiei, tot mai irelevant

Subvențiile rusești au devenit un robinet de sprijin politic pe care Moscova îl poate deschide și închide după bunul plac. În iunie 2025, livrările de gaz au scăzut sub un milion de metri cubi pe zi, ceea ce a determinat instituirea unei noi stări de urgență. Până la jumătatea lunii iulie, livrările au crescut din nou, depășind două milioane de metri cubi pe zi. Combinatul siderurgic și-a reluat activitatea, iar producția MGRES a crescut de la mai puțin de 150 la 200-250 de megawați-oră. 

În martie 2026, războiul din Orientul Mijlociu a perturbat plățile, iar livrările de gaz către industrie și către 158 de centrale termice au fost întrerupte. MGRES a trecut la cărbune. Licența MET este valabilă până la sfârșitul anului 2026, în timp ce Chișinăul pregătește un plan de rezervă în eventualitatea întreruperii livrărilor în sezonul de încălzire 2026-2027. 

Cu alte cuvinte, Rusia devine tot mai puțin utilă din punct de vedere economic pentru Transnistria. 

Numărul militarilor ruși s-a înjumătățit

În același timp, și prezența sa militară în regiune s-a redus. În 2020, forțele rusești erau estimate la aproximativ două batalioane de infanterie motorizată, adică între 1.500 și 1.700 de militari. Aproximativ 400 erau pacificatori desfășurați în baza acordului din 1992, iar ceilalți făceau parte din Grupul Operativ al Trupelor Ruse. În 2023, estimările indicau un efectiv total de aproximativ 2.000 de militari, fără tehnică militară grea și fără capacitatea de a reprezenta o amenințare militară serioasă pentru Republica Moldova. 

În iulie 2025, ambasadorul Rusiei la Chișinău a declarat pentru TASS că în regiune mai erau aproximativ 1.000 de militari, a căror principală misiune era paza depozitelor de muniții de la Cobasna. 

În schimb, președintele Volodimir Zelenski a avansat cifra de 2.500 de militari în iunie 2026. Majoritatea militarilor de rând sunt localnici care dețin pașapoarte rusești și nu sunt trimiși prin rotație din Rusia. Prin urmare, retragerea lor ar presupune mai puțin transportarea fizică a trupelor în afara regiunii și mai mult schimbarea statutului lor juridic și militar: în realitate, relativ puțini oameni ar trebui trimiși înapoi în Rusia. 

Experții de la Chișinău susțin deschis că forțele rusești ar putea fi retrase complet din regiune fără vărsare de sânge, prin demobilizarea personalului local și expulzarea individuală a numărului redus de ofițeri ruși. 

Potrivit unui raport din 21 august 2026 al Serviciului de Informații și Securitate și al Agenției de Informații Militare din Republica Moldova, din cele aproximativ 20.000 de tone de muniții depozitate la Cobasna în 2006, circa 14.000 de tone se mai află acolo. Aproximativ 2.800 de tone din acest stoc sunt materiale explozive. Au încetat și așa-numitele „raiduri electorale”, adică acțiuni organizate pentru transportarea deținătorilor de pașapoarte moldovenești la secțiile de votare, pentru a vota candidați pro-ruși. 

În 2025, Ucraina a înghețat activele unor oligarhi transnistreni din cauza livrărilor destinate industriei rusești de apărare. Între timp, Moscova susține că aproximativ 220.000 de cetățeni ruși din regiune sunt „în pericol”, iar președintele Vladimir Putin a semnat un decret care facilitează obținerea cetățeniei ruse de către locuitorii Transnistriei.

Chișinăul și Bruxellesul, alături de Tiraspol

Pe măsură ce regiunea este tot mai izolată de Moscova, una dintre consecințele invaziei de scară largă a Rusiei în Ucraina, oligarhii transnistreni înțeleg că trebuie să ajungă la un compromis cu Uniunea Europeană. Întrebarea este ce concesii sunt dispuși să facă. 

Planul Bruxellesului și al Chișinăului este clar: mai întâi aderarea la UE, în timp ce reintegrarea avansează în paralel și în condițiile stabilite de Chișinău. Tiraspolul denunță această abordare drept „ingerință ilegală”. Cu toate acestea, Alexandr Rozenberg, șeful guvernului regiunii, a lăsat deschisă posibilitatea cooperării în anumite sectoare. Bruxellesul folosește atât stimulente financiare, cât și presiuni. 

La summitul UE-Republica Moldova din 4 iulie 2025, Uniunea Europeană a cerut retragerea completă a trupelor rusești. Planul de creștere economică prevede 1,9 miliarde de euro, iar blocul comunitar a impus sancțiuni unor persoane pro-ruse, precum Ilan Șor. 

În acest fel, Transnistria este inclusă în calendarul european al Republicii Moldova, prin intermediul regulilor vamale și al unui fond de convergență, într-un mod asemănător cu includerea Ciprului de Nord în cadrul procesului de aderare a Ciprului la UE, în 2004. 

Deocamdată, desigur, aceste aranjamente există în mare parte doar pe hârtie. Bruxellesul este interesat să aducă rapid Republica Moldova în Uniunea Europeană, în timp ce concentrarea Rusiei asupra războiului din Ucraina a determinat elitele de la Tiraspol să caute alte puteri externe care ar putea contribui la susținerea economiei regiunii, așa cum a procedat în ultimii ani Serbia, tradițional apropiată de Rusia. 

Moldovenii par dispuși să aștepte. Într-un sondaj iData din mai 2026, 44,2% dintre locuitorii de pe malul drept au declarat că reintegrarea deplină este cea mai bună soluție pentru conflict. Alți 17,9% au preferat menținerea statu-quou-lui, 12,4% au susținut autonomia specială a regiunii în cadrul Republicii Moldova, iar numai 8,4% au optat pentru independență. 

Politica imperială a Rusiei, dar și convingerea Moscovei că nu doar Transnistria, ci și Republica Moldova în ansamblu aparține sferei sale de influență, nu poate fi însă ignorată. Ecourile războiului de pe Nistru din 1991-1992 nu s-au stins. Una dintre cauzele secesiunii Transnistriei în 1990 și ale conflictului armat care a urmat a fost teama minorităților rusofone, alimentată de Moscova, că Republica Moldova se va uni cu România. Planul actual nu rezolvă aceste chestiuni etnice.

Limba, un subiect de dispută

Limba rămâne un subiect important, iar Rusia va continua aproape sigur să îl exploateze. Ca și în alte părți ale fostului imperiu sovietic, rusa a devenit limba de comunicare comună a regiunii, inclusiv pentru ucrainenii, tătarii și găgăuzii care trăiesc acolo. Însă, pe măsură ce Moscova urmează o direcție tot mai naționalistă, aceste minorități se confruntă cu o alegere dificilă: rusificarea completă sau o influență lingvistică și culturală românească mai puternică, în cadrul Uniunii Europene, unde limbile aflate în pericol de dispariție sunt protejate nu doar prin lege, ci și, la fel de important, prin finanțare publică.

„Republica Moldova a petrecut cinci ani negociind Acordul de asociere și DCFTA, adică Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană, fără un calendar clar definit pentru semnarea acordurilor sau intrarea lor în vigoare. Invaziile Rusiei în Ucraina, mai întâi în 2014 și apoi invazia pe scară largă din 2022, au accelerat semnificativ procesul de integrare”, a declarat Flenchea.

Obiectivul oligarhilor din stânga Nistrului este să facă bani

Expertul mai susține că progresele viitoare ale integrării europene a Republicii Moldova vor continua, prin urmare, să depindă de factorii geopolitici. În etapa actuală, însă, odată cu începerea negocierilor de aderare, contează și un al doilea set de factori: situația politică internă a Republicii Moldova, direcția reformelor, modul în care sunt implementate și felul în care sunt gestionate negocierile propriu-zise.

„Oligarhii sunt oameni pragmatici. Obiectivul lor principal este să facă bani, așa că vor colabora cu oricine le permite să continue acest lucru,” a adăugat expertul. 

„Singura modalitate de a-i determina să coopereze și să se comporte constructiv este să le reduci opțiunile la două”, a spus Flenchea.

„Se pot supune legii, mai întâi legislației naționale a Republicii Moldova și, în cele din urmă, și legislației europene, și pot înceta să mai facă afaceri după regulile pe care le aplică în prezent. Este exact aceeași alegere cu care se confruntă orice cetățean din orice țară: fie respecți legea și rămâi un cetățean care o respectă, fie nu mai rămâi liber. Este foarte simplu.”

Flenchea a avertizat însă că multe vor depinde de evoluția războiului din Ucraina. Pe ambele maluri ale Nistrului, a spus el, un lucru este clar: ucrainenii luptă nu doar pentru propria supraviețuire, ci și pentru o Republică Moldova independentă.