Socialiştii amenință cu proteste și susțin că alegerile prezidențiale nu pot fi considerate libere şi democratice. Liderul PSMR, Igor Dodon, cercetat penal în mai multe dosare penale, a lansat astăzi o serie de acuzații la adresa partidului de guvernare, dar și a Maiei Sandu despre care insistă ca este președintele diasporei. De asemenea Dodon a cerut demisii la Comisia Electorală, Agenția Națională de Integritate, Consiliul Audiovizualului, dar și la Curtea Constituțională. Majoritatea celor vizați nu a comentat acuzațiile.
Igor DODON, LIDER PSRM: „Alexandr Stoianoglo a fost ales președinte de țară, de cetățenii care locuiesc aici, în Republica Moldova. El este președintele Republicii Moldova spre deosebire de Maia Sandu care a rămas un președinte doar al diasporei.”
De altfel Dodon a lăsat să se înțeleagă că nu este corect ca moldovenii plecați peste hotare să decidă cine e președintele și partidul de guvernământ în Moldova.
Igor DODON, LIDER PSRM: „Trebuie să înțelegem cu toții: Republica Moldova va trăi după cum doresc locuitorii ei sau după voia celor care de mai mulți ani nu locuiesc aici? Știu că este o temă sensibilă, de la care alți politicieni se eschivează, dar ea ține de fundamentele politicii moldovenești.”
După ce a adus o serie de acuzații la adresa președintelui ales Maia Sandu, Dodon a trecut la guvernare numind-o cinică și abuzivă și a amenințat că va organiza proteste.
Igor DODON, LIDER PSRM: „Noi vom apăra votul și dorința de dreptate a cetățenilor noștri, lucru așteptat de societate, vom utiliza toate căile legale posibile și, inclusiv, prin proteste pașnice în stradă.”
Totodată Dodon a lasat să se înțeleagă că socialiștii încep pregătirile pentru alegerile parlamentare de anul viitor și crede că acestea vor fi libere și corecte doar în anumite condiții.
Igor DODON, LIDER PSRM: „Scoaterea din subordonarea guvernării a Comisiei Electorale Centrale. Nu vor fi alegeri libere și corecte atâta timp cât CEC-ul este controlat de PAS. scoaterea de sub influiența politică a Agenției Naționale de Integritate. ANI-ul este o bâtă politică cu care guvernarea PAS șantajează aleșii locali. Demisia conducerii Consiliului Audiovizualului.”
Istituțiile vizate nu au reacționat la declarațiile liderului socialist, care mai spune că unii membri ai formațiunii sale ar putea fi vizați de percheziții și dosare penale la comandă. Vicepreședintele PAS, Radu Marian a venit cu o replică ironizându-l pe Igor Dodon. Acesta a postat un video din campania prezidențială de acum 4 ani în care Dodon povestește despre bătrâna de la Etulia care i-a prezis victoria ghicind în ouă.
„O bătrână de la Etulia ghicește în ouă. Nu știu ce fel de previziuni sunt astea. Ea a spus că vom câștiga din primul tur.”
Radu MARIAN, VICEPREȘEDINTELE PAS: „Culiocarul” Dodon așa și nu și-a învățat lecția. De când îl țin minte, face tot felul de previziuni de viitor care se dovedesc a fi greșite. De fiecare dată când Dodon deschide gura, devin mai optimist.”
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

