1 447 de alegători din Canada, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda și-au expediat, în termen, plicul cu buletinul de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2024. Termenul limită a expirat aseară la ora 18. Așadar, cei circa 400 de moldoveni care nu au reușit să trimită plicurile cu buletinele pot merge duminică la cea mai apropiată secție de votare din țara unde se află pentru a-și exprima opțiunea.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, 1809 de alegători s-au înregistrat pentru votul prin corespondență. Conform informațiilor deținute, la biroul electoral al secției de votare din Ottawa (Canada) au ajuns 436 de plicuri, la Washington, D.C. (SUA) – 790 plicuri și la Stockholm (Regatul Suediei) – 221 de plicuri cu buletine de vot.

Birourile electorale al secțiilor de votare pentru votul prin corespondență vor număra voturile în ziua de duminică, după închiderea tuturor secțiilor de votare în țara-gazdă.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.