Autoritățile din Marea Britanie au refuzat astăzi cererea de eliberare pe cauțiune a controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, cercetat în Republica Moldova în mai multe dosare penale, inclusiv în „Laundromat”, scrie agenția britanică de știri Reuters.

Ultimul update: 21.03.2025, 17:51 Publicat:21.03.2025, 17:44

El a apărut vineri la tribunalul Westminster Magistrates' Court, unde a solicitat eliberarea pe cauțiune în așteptarea unui proces complet privind cererea de extrădare a Moldovei.

Avocatul său, Peter Caldwell, a spus că Platon a solicitat azil în Marea Britanie, invocând condițiile precare din penitenciarul din Republica Moldova unde anterior s-a aflat în detenție timp de patru ani.

Catherine Brown, avocata care reprezenta autoritățile de la Chișinău, a spus că Platon nu ar trebui să fie eliberat pe cauțiune, având în vedere riscul ca acesta să fugă din Marea Britanie și gravitatea acuzațiilor.

„Între 2010 și 2014, el a fost organizatorul și liderul unei organizații criminale care a conspirat pentru a efectua transferuri ilegale de fonduri în valoare de aproximativ 22 de miliarde de dolari”, a spus aceasta.

Brown a spus că Platon „dispune de mijloace financiare și legături criminale pentru a evada”, adăugând că se presupune că el ar avea „cunoștințe personale și influență asupra judecătorilor naționali din Moldova”.

Judecătoarea Joanna Matson a refuzat să acorde eliberare pe cauțiune lui Platon.

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie pe data de 13 martie, după ce în toamna anului trecut Procuratura Generală a expediat un demers privind extrădarea lui. Cererea a fost făcută în baza dosarului denumit Laundromat, o schemă considerată cea mai mare operațiune de spălare a banilor, retrași din Rusia, prin intermediul băncilor moldovenești. 

În acest dosar, Platon este acuzat, printre altele, de organizarea și conducerea unei organizații criminale și organizarea spălării banilor în proporții deosebit de mari. Platon a negat anterior acuzațiile. În 2017, el a fost conamndat la 18 ani de închisoare într-un dosar legat de furtul miliardului. Dar, după 4 ani de detenție a fost eliberat, cu ajutorul procurorului general de atunci, Alexandr Stoianoglo. Veaceslav Platon este inclus în listele de sancțiuni ale UE, Marii Britanii, SUA, Canadei și Norvegiei pentru destabilizarea situației interne în Republica Moldova.