Lupte ca in filme au avut loc, joi, pe strazile orasului Culiacan, Mexic, unde fortele de ordine au reusit sa-l aresteze pe unul dintre fiii lui El Chapo, Ovidio Guzman Lopez.
Oameni inarmati si mascati au ridicat baricade cu camioane in flacari si s-au luptat cu armata timp de mai multe ore, dupa ce fiul lui El Chapo a fost arestat in urma unei operatiuni a fortelor de ordine, scrie The Guardian.
Imagini din timpul asediului in galeria foto
Locuitori ai orasului sau jurnalisti au surprins luptele de strada, oameni panicati care fug din calea gloantelor sau masini cu oameni inarmati cu mitraliere care patruleaza strazile.
Potrivit sursei citate, cel putin una dintre strazile orasului, care ducea spre port, a fost blocata cu o baricada formata din camione in flacari, in timp ce altele au fost inchise de armata.
Luptele au continuat ore in sir, pana cand ministrul Securitatii, Alfonso Durazo, a anuntat ca Ovidio Guzman Lopez, unul dintre fiii faimosului baron al drogurilor aflat in inchisoare in Statele Unite, a fost arestat, insa autoritatile au fost nevoite “sa suspende actiunile” pentru a proteja populatia orasului.
Durazo a sustinut ca Ovidio Lopez a fost arestat dupa ce o patrula cu 30 de membrii ai fortelor federale a fost atacata cu focuri de arma dintr-o casa. Dupa ce au preluat controlul asupra situatiei, patru barbati au fost arestati, printre acestia aflandu-se si fiul lui El Chapo.
Insa, la scurt timp, casa a fost inconjurata de oameni inarmati, cu „o forta mult mai mare”, iar autoritatile au decis sa suspende operatiunea, a spus Durazo. Fortele de securitate au fost nevoite sa-l elibereze pe Ovidio Guzman pentru a proteja vietile locuitorilor, a precizat Durazo, potrivit Reuters.
Evadare din masa din inchisoare
Pe de alta parte, secretarul cu securitatea din provincia Sinaloa, Cristobal Castaneda, a declarat, pentru un post local de televiziune, ca in timpul asediului a avut loc si o evadare in masa din inchisoare, intre 20 si 30 de detinuti reusind sa fuga din inchisoare.
“Le-am cerut locuitorilor sa nu iasa pe strazi pana cand nu reusim sa preluam controlul asupra orasului”, a declarat Cristobal Castaneda.
In aceleasi timp, in media locala au aparut imagini cu fiul lui El Chapo, imbracat intr-un tricou albastru, cu un medalion la gat, ce pare facuta imediat dupa ce a fost retinut.
The Sun
Ovidio Guzman Lopez (28 de ani) este unul dintre cei patru fii ai lui Joaquin Guzman, din a doua casnicie.Numele acestuia este pomenit de cel al fratelui lui mai mare, Joaquin Guzman Lopez, intr-un mandat de arestare emis de autoritatile din Statele Unite, in februarie 2019, sub acuzatia de trafic de cocaina.
El Chapo Guzman a avut alte doua sotii si alti sase copii, cel putin.

