La inceput a crezut ca este o piscatura inofensiva de insecta. Insa, la 28 de ore dupa ce a observat leziunea minora pe picior, timp in care a suferit dureri atroce, barbatul a murit.
Este cea de-a noua persoana ucisa anul acesta de bacteria Vibrio Vulnificus.
Fotografia arata leziunea cu care Henry Konietzky, din Florida, s-a trezit dintr-o data duminica, dupa ce a fost cu sotia lui pe raul Halifax, relateaza Daily Mail.
A calcat intr-un musuroi de furnici si a simtit piscaturi mici.
Medicii cred ca asta a fost “poarta de intrare” in organismul sau pentru bacteria Vibrio Vulnificus, numita si bacteria care se hraneste cu carne – una din cele mai periculoase bacterii din lume, care se dezvolta in apele calde si sarate din Florida.
Imediat ce rana a inceput sa se infecteze, barbatul s-a dus la spital si a primit tratament cu antibiotic. Sotia lui spune ca in ciuda tratamentului primit, starea lui a inceput sa se degradeze vazand cu ochii si dupa 28 de ore organele lui au cedat si a murit.



