Medicii recomanda sa renuntati la decolteuri si sa alegeti cat mai exact marimea potrivita daca vreti sa eivtati problemele de sanatate. Acestea si alte secrete despre alegerea corecta a lenjeriei intime aflati din reportajul ce urmeaza.
Frumos, insa foarte periculos. Dureri de cap, ale coloanei vertebrale, chiar si aparitia cancerului. Sunt cateva din riscurile purtarii unui sutien ce nu vi se potriveste.
Cel mai important in alegerea unui sutien nu este culoarea, sau producatorul, ci marimea. Unele femei stiu ce masura la pantofi poarta sotii lor, insa nu stiu ce marime au la sutien. Potrivit medicilor, 8 din 10 femei poarta fie un sutien prea mare, fie unul prea mic. Asta deoarece vor sa isi evidentieze bustul, sau poarta lenjeria primita cadou de la iubitii lor.
Gresit, spun medicii. Pentru a determina marimea trebuie, in primul rand, sa faceti masurari. In magazinele specializate puteti gasi panglici metrice speciale pentru masurarea bustului.
Sanii mari sunt direct proportionali cu problemele legate de alegerea sutienului, spun specialistii. Posesoarele unui bust generos nu trebuie sa poarte sutien cu jumatate de cupa, deoarece acesta nu ofera suficienta sustinere si poate duce la deformarea lor. Cu cat sanii sunt mai mari, cu atat bretelele trebuie sa fie mai groase si sa nu lase urme pe piele dupa purtare. In plus, iarna trebuie sa aveti mai multa grija de sani si sa renuntati la decolteu.
Femeile cu sani mai “modesti”, pot purta insa aproape orice tip de sutien. Iar pentru sutienul „minune” push-up, care ajuta femeile sa aiba doar vizual un bust mai mare, medicii au doar cuvinte de lauda. In primul rand, acestea protejeaza impotriva traumatismelor, a frigului si ofera o sustinere mai buna. Desigur, doar in cazul in care acesta este bine ales.


