Scolile care au in depozite calculatoare vechi sau alta tehnica electronica pot invita o echipa de colectori care vor duce totul la reciclare. Este vorba despre un proiect al unei asociatii obstesti, numit "Scoala Eco".
De la liceul “Mihail Sadoveanu” din capitala au fost ridicate astazi echipamente electronice ce cantaresc aproape o tona. Calculatoare vechi, imprimante sau tastaturi, toate au fost scoase, intr-un final, din depozitul scolii.
Lilia CARAUS, REPORTER PRO TV: “Aceste echipamente electrice si electronice sunt adevarate bombe ecologice. De exemplu, un astfel de monitor, aruncat la intamplare, poate actiona nociv pe o raza de 50 de metri patrati.”
Desi echipamentele nu mai functioneaza de ani buni, elevii spun ca e devreme sa fie aruncate.
“Am vazut un calculator chiar bunisor. Am vrut sa-l iau acasa, da' ma tem sa nu ma vada.”
“Iaca aici cineva si-a luat cateva taste, le este mila.”
Pe langa deseurile din liceu, unii elevi au adus si ce aveau pe acasa, doar ca altii s-au grabit sa si le insuseasca.
Iulian GAMUREAC, PRESEDINTE ASOCIATIE PENTRU RECICLAREA DESEURILOR: “A fost o sacosa cu telefoane si vad ca nu-i. Asa e cultura reciclarii la noi.”
O scoala eco isi doreste sa devina si liceul “Spiru Haret” din capitala, unde la intrare a fost instalata o pubela speciala pentru bateriile nefunctionale.
“Chiar ma bucur de aceasta posibilitate. Pana acum le aruncam la gunoi, dar de acum in colo le voi aduce aici.”
“Chiar e foarte bine, am adus si eu de dimineata o baterie.”
Pentru ca proiectul a demarat de cateva zile, deja noua institutii au invitat echipa de colectare. Aparatele si accesoriile electronice vor fi transportate in Romania pentru a fi reciclate, intrucat in Republica Moldova nu exista astfel de servicii.
Iulian GAMUREAC, PRESEDINTE ASOCIATIE PENTRU RECICLAREA DESEURILOR: “La noi, din pacate deseurile sunt aruncate la groapa. Nu exista o cultura a colectarii deseurilor separat, ceea ce nu este bine.
Lilia GARSTEA, PROFESOARA: “Da, s-a mai intamplat.”
“Au fost cazuri cand aruncam la gunoi, stiu ca sunt periculoase, dar nu aveam unde sa la duc.”
Deseurile sunt preluate de o firma din Moldova care ulterior le transporta in Romania. Proiectul va dura doua luni si ar costa, potrivit organizatorilor, 10 mii de euro. Acestia planifica sa colecteze cel putin 50 de tone de aparate si echipamente electronice perimate.