Isi pun toate sperantele in rezultatele contestatiilor. Numai in liceul "Ginta Latina" pana la ora 17 mai mult de jumatate dintre elevi au depus contestatii. Parintii, ai caror copii s-au ales cu lucrarile anulate din cauza ca ar fi copiat, au venit astazi la Ministerul Educatiei sa ceara explicatii, chiar daca e zi de odihna.

Dupa ce si-au aflat ieri notele la examenele de bacalaureat, zeci de elevi au venit astazi la licee ca sa depuna contestatii. Insotiti de parinti, amici, sau chiar iubiti, toti asteapta ca notele sa le fie marite. Dumitru, de exemplu, spune ca nu intelege de ce iubita sa a luat doar 6 la examenul de limba engleza.

Totusi, dupa reexaminare, nota poate fi marita sau micsorata cu doar un punct. Asa prevede regulamentul. Astazi cele mai multe contestatii au fost despuse la limba si literatura romana. Elevii au indicat subiectele la care ar fi meritat un punctaj mai mare sau au depus contestatie pentru intreaga lucrare.

Si la Ministerul Educatiei a fost astazi galagie. Parintii mai multor elevi ale caror lucrari au fost anulate din cauza ca ar fi copiat au venit sa ceara explicatii, insa fara succes.

Alti parinti, din Cimislia, au venit sa-i intrebe pe functionarii de la Minister de ce doar unii copii care aveau asupra lor telefonae mobile, s-au ales cu lucrarile anulate. 

Intrucat la minister e astazi zi libera, nimeni nu a iesit sa discute cu parintii. Serviciul de presa a declarat insa pentru Pro TV ca au fost anulate doar lucrarile elevilor care aveau telefoane asupra lor. Cei care au reusit sa le puna jos sau sa le arunce peste geam, nu pot fi pedepsiti.

In total, in jur de 5 mii de lucrari au fost apreciate la actuala sesiune de bacalaureat cu note mai mici de 5. Autorii acestora vor putea sustine examenul repetat intr-o sesiune suplimentara, care va incepe pe 18 iulie.