O eleva din Chisinau a ajuns pe masa de operatie, pentru ca nu-si poate scoate microcasca din ureche.
Tanara a sustinut ieri examenul de bacalaureat la limba straina si cel mai probabil, aceasta a incercat sa copieze, introducandu-si in ureche o microcasca.
Dupa examen, insa, fata nu a mai reusit sa scoata dispozitivul, asa ca s-a adresat la medici. Pentru ca nici acestia nu au putut sa o ajute, astazi adolescenta a fost internata la Spitalul Republican cu timpanul spart. Aceasta risca sa nu mai auda cu o ureche.
Potrivit medicilor chirurgi, maine ea urmeaza sa fie supusa unei interventii chirurgicale, prin care sa-i fie inlaturat dispozitivul.


