Un carutas si fiul sau, in varsta de 9 ani, au murit dupa ce au fost loviti violent de un automobil. S-a intamplat ieri in raionul Glodeni. Politia spune ca barbatul se ducea sa-si petreaca viitorul ginere care tocmai o ceruse de sotie pe fiica sa. Fata a ajuns la spital, in stare grava, iar logodnicul ei este singurul care a ramas nevatamat. Soferul a declarat ca nu a observat caruta, deoarece era in panta.

Carutasul locuia in satul Lipovat, Glodeni. Ieri la amiaza, el si-a inhamat calul si s-a pornit sa-l petreaca pe viitorul ginere. Baiatul tocmai ii ceruse mana fiicei sale. In caruta se afla fata, in varsta de 20 de ani, fratele ei mai mic de 9 ani, tatal si mirele.

Intr-o panta, caruta a fost lovita puternic din spate de un automobil. In urma impactului, carutasul si fiul sau au murit, iar fata se afla in stare grava la spital. Mirele a scapat ca prin minune. Potrivit politiei din Glodeni, soferul a declarat ca nu i-a observat. Totodata, oamenii legii nu exclud ca acesta se deplasa cu viteza.

Accidentul s-a produs la o zi dupa ce in raionul Cahul alte doua persoane care, la fel, erau intr-o caruta au murit loviti violent de un automobil pe timp de noapte. In aceste circumstante politia rutiera indeamna carutasii sa fie mai atenti cand intra pe carosabil. 


Potrivit agentilor de circulatie, carutele trebuie sa fie echipate astfel incat soferii sa le poata observa. 


Astfel, potrivit regulamentului rutier, pentru lipsa elementelor reflectorizante pe carute, amenzile ajung la cel mult 60 de lei. De la inceputul anului, in tara au fost inregistrate 13 accidente cu implicarea carutelor, in care au murit 7 oameni. 

Sursa foto: Politia Rutiera