Accident ingrozitor la iesirea din comuna Sangera. Doi oameni au murit dupa ce motocicleta cu care mergeau a intrat intr-un TIR parcat pe marginea drumului. Pasagera din spate, care nu avea casca de protectie, a decedat pe loc, in timp ce conducatorul motocicletei s-a stins la spital.


Accidentul s-a produs noaptea trecuta la iesirea din comuna Sangera. Martorul care a trimis imaginile pe site-ul www.protv.md afirma ca motocicleta s-a izbit frontal de un TIR ce stationa regulamentar. Fata de pe locul din spate a fost proiectata in TIR si a murit pe loc. Dupa impact, conducatorul motocicletei era constient, fiind dus la spital. Timp de o ora medicii au luptat pentru a-i salva viata tanarului de 19 ani.

La locul tragicului accident nu a ramas decat acumulatorul care a sarit din motocicleta in urma impactului si o lumanare. Politia din Anenii Noi investigheaza cazul pentru a stabili toate circumstantele  accidentului.