Edilul capitalei a fost surprins in aceasta dimineata parcand neregulamentar chiar in apropiere de Primarie, pe bulevardul Stefan cel Mare din capitala. Fotografiile au ajuns pe un blog si au reusit sa faca putina galagie in randurile internautilor. Dorin Chirtoaca si-a recunoscut vina si spune ca este gata sa suporte consecintele.


Primarul spune ca nu si-a parcat automobilul, ci a stationat pentru doua minute pentru ca avea treaba in apropiere. Acesta insa nu a ratat ocazia sa-i acuze si pe alti oficiali de incalcari mai grave: "In general oficialii incalca permanent regulile de circulatie. Merg cu girofar, cu multi agenti de circulatie la fiecare intersectie, cu multe masini dupa ei. Pericliteaza traficul si asa mai departe. Eu, cu toata rusinea, uneori, din pacate, ajung sa incalc regulile de circulatie si sunt gata sa suport consecintele legii. Dar m-am asiugurat ca nu am creat nimanui probleme in acele 2 minute".

Primarul a refuzat sa spuna de ce a stationat acolo, insa martorii spun ca acesta ar fi oprit ca sa cumpere flori, fara insa ca sa porneasca luminile de avarie.

foto: http://luchianiuc.com/blog/