Noua persoane, printre care si un copil, au ajuns la spital dupa ce microbuzul cu care se deplasau s-a rasturnat in apropiere de satul Bardar, Ialoveni. Potrivit politiei, microbuzul se deplasa spre Chisinau, cand o femeie a traversat strada neregulamentar.
Accidentul s-a produs ieri, in jurul orei 18.00. Cand, din senin, i-a aparut in fata femeia, soferul microbuzului a franat brusc. Acesta insa a pierdut controlul volanului, iar maxi-taxiul s-a rasturnat.
Cinci pasageri au fost transportati la Urgenta, trei la Spitalul clinic de traumatologie, iar un copil la Centrul Mamei si Copilului. Acestia se afla in afara oricarui pericol. Majoritatea s-au ales cu traumatisme usoare. La Urgenta astazi ramane a fi spitalizata doar o femeie. Aceasta s-a ales cu o comotie cerebrala.


