Politistii vor trebui sa retina infractorii ca in filme. Adica inainte de a aplica arma de foc sunt obligati sa avertizeze: " Stai, ca trag!" sau " Atentie, vom folosi forta!" Prevederea se contine intr-un proiect de lege al Internelor aprobat, astazi, de Executiv. Totusi, ministrul Alexei Roibu nu poate spune cum vor fi pedepsiti cei care nu vor soma astfel infractorii.
Legea ii obliga pe politisti ca, inainte de a folosi arma, sa strige „Stai!”, iar daca infractorul va ignora somatia, atunci vor avertiza “ Stai, ca trag!”. Daca nici de aceasta data cel urmarit nu se va preda, atunci se permite tragerea in sus, dar nu in interiorul incaperilor.
De asemenea, oamenii legii trebuie sa-i avertizeze in timpul descinderilor si pe cei din jur sa paraseasca locul pentru ca se va aplica arma de foc sau forta. Autoritatile au o explicatie foarte simpla pentru aceste schimbari.
Ministrul de interne, Alexei Roibu, nu a putut spune insa cum vor fi pedepsiti cei care nu se vor conforma noilor reguli.
Prevederile legii nu se refera insa si la reprezentantii Ministerului Apararii sau in cazul conflictelor armate. Pentru a intra in vigoare, documentul trebuie votat de deputati.


