Sarbatoare, dar nu pentru toata lumea! Ziua Drapelului s-a facut simtita doar in centrul capitalei. Putini moldoveni si-au amintit ce zi e astazi. Oamenii spun ca din cauza numarului mare de sarbatori nu mai reusesc sa tina cont de ele. Asa ca putini au arborat drapelele pe la balcoane. Printre acestia fiind si politicieni.


Presedintele Parlamentului a arborat dis-de-dimineata tricolorul in curtea blocului unde locuieste. Special pentru asta Marian Lupu a instalat si un catarg.


Si liberalul Mihai Ghimpu a montat un tricolor pe blocul de pe strada Nicolae Iorga, unde isi are domiciliul. Iar presedintele Nicolae Timofti a arborat drapelul la sediul Ambasadei Moldovei de la Bruxelles, unde s-a aflat intr-o vizita.


Tricolorul a falfait astazi pe toate institutiile si intreprinderile de stat. Asta dupa ce acum cateva zile premierul le-a tras mata pe spinare subalternilor sai. Din neatentie unii au arborat drapelul pe invers. Putini locuitori ai capitalei si-au amintit insa ca astazi este ziua tricolorului.


In sate, de Ziua Drapelului nici pomina. Oamenii sunt prinsi de grijile campului.


Totusi unii locuitori ai capitalei au arborat drapele la balcoane. Asta in timp ce unii spun ca nu le arde de sarbatori.


Ziua drapelului national a fost instituita de Parlament in urma cu doi ani. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de catre deputatii primului Legislativ.