Educatoarea de la Donduseni care ar fi infectat mai multi copii cu tuberculoza acuza medicii ca nu au diagnosticat-o corect. Femeia spune ca initial i s-a spus ca are bronsita cronica si abia la inceputul acestei luni a aflat ca are alta boala. La randul lor, medicii sustin ca educatoarea si-a neglijat sanatatea si a optat pentru un tratament homeopatic. Intre timp, copiii si parintii lor bat pragul spitalului ca sa faca analize.


Educatoarea, Elena Tcaci, in varsta de 51 de ani, este internata in spitalul de Turberculoza din Balti. Femeia da vina pe medici...pentru tot ce i se intampla.


Medicii spun ca dupa ce a fost diagnosticata cu aceasta boala, educatoarei i s-a prescris un tratament pe care, insa, aceasta l-a ignorat.


Desi timp de jumatate de an s-a simtit rau, educatoarea a mers la un medic homeopat care i-a administrat un tratament de inima. Abia pe 9 aprilie, in timpul unui control obligatoriu, a aflat ca are tuberculoza si nu a mai mers la serviciu. Dar a fost prea tarziu pentru micutii de la gradinita. Acestea fusesera deja infectati.


Acum picii care au contractat tuberculoza  colinda coridoarele spitalului din Donduseni pentru analize. Ei au nevoie de un tratament profilactic.


Micutii, cu varste cuprinse intre 3 si 4 ani, nu prea inteleg ce li se intampla.


In gradinita unde a avut loc incidentul este liniste. Usa este deschisa aici pentru toti, inclusiv si pentru cei infectati. 


Medicii precizeaza ca nu exista niciun risc de infectare. Focarul de tuberculoza de la Donduseni a fost descoperit dupa ce s-a aflat despe boala educatoarei. Ca urmare 133 de copii au fost testati, iar la 21 dintre ei boala a fost confirmata.

Peste doua zile urmeaza sa fie anuntate rezultatele analizelor la alti 63 de copii. Ministerul a creat o comisie care promite ca imediat dupa asta va face publice toate rezultatele investigatiei.