Patru pici in jurul unei mame. Politista de la Cantemir care acum un an si sapte luni a nascut cvadrupleti a ramas sa-i creasca singura. Sotul ei, politist si el, a plecat la munca in Germania. Salariul din Moldova e prea mic ca sa intretina o familie atat de mare - asa ca a ales calea migratiei.

Imediat cum am intrat in casa lor ne-au inconjurat toti patru. 

Ruslan a urcat in bratele mele si n-a mai vrut sa coboare cat au durat filmarile. 

In timp ce David a tot studiat camera. 

Maria a devenit imediat administratoarea microfonului. 

Dar Anastasia nu s-a impacat cu aceasta idee. 

Galagia a fost mare. Periodic patru voci sunau in unison trezind, probabil, tot Cantemirul. 

Asa ii creste mama lor. Aurelia e mereu cu ochii in patru si i-ar trebui cel putin patru maini ca sa-i ajunga pe toti. 

Aurelia a ramas de trei saptamani sa-i creasca de una singura. Cheltuielile sunt mari, iar salariile in Moldova prea mici pentru atatea guri de hranit. Asa ca sotul ei a plecat in Germania ca sa-i poata intretine, dar nu-i merge nici acolo intrucat nu a reusit sa-si gaseasca de lucru. 

Asa ca femeia se descurca singura. 

Putine sunt momentele de liniste, poate atunci cand dorm, dar nu intotdeauna. 

Familia nu are propria casa. Si-a cumparat o locuinta, dar aceasta e nefinisata si mai e inca mult de lucru pana se vor putea muta acolo. Cvadrupletii au venit pe lume in vara lui 2015. Parintii si-au dorit un copil, au aflat ca vor avea trei, dar s-au nascut patru.