Au cautat o noapte intreaga nu un detinut evadat ci unul... ratacit. Este vorba despre angajatii penitenciarului din Branesti, care si-au petrecut noaptea in mina. Acestia au cautat un detinut, care se afla la prima sa zi de lucru, si care nu a mai gasit drumul afara.
Puscariasul, in varsta de 28 de ani, a fost dat in cautare ieri, in jurul orei 16.00, dupa ce nu s-a prezentat la apelul ordinar al detinutilor. Dupa o noapte de cautari, gardienii au reusit sa-l gaseasca in aceasta dimineata si sa-l reintoarca in celula.
Potrivit Departamentului Institutii Penitenciare, angajatii institutiei au stiut din start ca detinutul s-a ratacit si nu ar fi incercat sa evadeze, intrucat mina are o singura cale de acces, care este pazita de gardieni inarmati.
Acest gen de incidente nu se intampla pentru prima data cu detinutii care extrag piatra din aceasta mina. Acestia primesc un salariu de 2 mii de lei, iar pentru fiecare zi lucrata lor li se scad doua zile din termenul de detentie.


