Dimineata cumplita pentru zeci de oameni care se duceau spre serviciu. Autobuzul in care se aflau s-a rasturnat si a ajuns intr-o rapa, langa cimitirul satului Hrusova din Criuleni. Accidentul a luat viata unei femei in varsta de 50 de ani. Peste 40 de raniti au ajuns la urgenta. Autobuzul apartine unei firme din capitala, specializate in prelucrarea nucilor.


Ora 7 dimineata. Cel putin 50 de oameni din satele Hartopul Mare, Izbiste si Cruglic se deplasau spre capitala. Calatoria lor s-a intrerupt tragic, la o curba, unde soferul a pierdut controlul volanului. 

Satenii si soferii care treceau pe alaturi au venit sa dea o mana de ajutor la scoaterea si transportarea ranitilor la spital. Medicii au facut fata cu greu numarului mare de victime.

O femeie in varsta de 50 de ani din Hartopul Mic nu a mai putut fi salvata.  Drumul spre fabrica la care lucra de 3 ani, a fost ultimul. Disperate, rudele ranitilor au incercat sa-i caute pe acestia prin spitale ori in locul in care s-a produs accidentul. Autobuzul a fost scos dupa aproape 7 ore. O masina care urma sa arunce nisip era cat pe ce sa provoace un alt accident rutier.

Politia nu poate spune cu siguranta cate persoane se aflau in autobuz. Rudele femeii decedate spun, insa, ca masina era arhiplina. Acestea nu exclud faptul ca ar putea da in judecata firma caruia ii apartine autobuzul pentru faptul ca soferul avea prea multi pasageri. Reprezentantii firmei nu au facut, deocamdata, comentarii. Cazul este cercetat de catre politia din Criuleni.