Ei dau sens vietii noastre si oricat ne-ar fi de greu, cu o singura privire ne alunga orice amaraciune. Copiii sunt cei care aduc fericire in fiecare familie, iar astazi, de ziua lor, s-au bucurat de mai multa atentie.
Intreg Chisinaul a rasunat de cantece si rasete astazi, de Ziua Copiilor. Tonul distractiei a fost dat in Gradina Publica Stefan cel Mare, unde autoritatile municipale au pregatit un program special.
Fericire mare si pe capul prichindeilor care au venit de la tara. Aceasta invatatoare a venit cu elevii sai dintr-un sat din Orhei, iar acum are misiunea imposibila de a tine la un loc intreaga clasa.
"I-am adus sa vada si ei orasul. Acus ne ducem la batuta si dupa asta mergem la pizza, vor pizza."
Tot de la tara a venit si aceasta bunicuta impreuna cu nepotelul. Ea spune ca incearca sa il distreze cum poate in lipsa parintilor, care sunt plecati peste hotare.
"E singurul nepotel si noi toti in capul lui si nu le simte lipsa."
Iar dorinte in aceasta zi ar fi multe.
"Vrea sa zbor cu balonul."
"Sa fiu fericita"
"O tableta"
Altii au preferat sa mearga in alte locatii decat centrul capitalei in aceasta zi. Am gasit copii si parinti la gradina zoologica, unde s-au format cozi pentru bilete.
"Nu suntem pentru prima oara, dar pentru copii mereu e ca si prima oara."
Cei mai impresionati au fost de departe copiii care au venit pentru prima oara la zoo.
"Mi-a placut zebra si leul. -ce mananca leul? - Carne de iepure."
"Sunt din Parlita si am venit pentru prima oara si e foarte interesant."
Unii si-au aratat nemultumiti si spun ca astazi intrarea ar fi trebuit sa fie gratis, intrucat 25 de lei nu are fiecare.
"Macar astazi, e prea mult 25. Sunt care vor sa intre si nu pot."
De o intalnire de suflet au avut parte si copiii care au mers la muzeul de istorie pentru a-l vedea pe bunicul tuturor picilor - Spiridon Vangheli.
Aici micutii i-au putut scrie ravase lui Guguta, celebrul personaj creat de Spiridon Vangheli, iar cea mai sincera scrisoare a fost premiata.
"Vreau sa-l intreb pe Guguta daca mai are vreun frate sau vreo sora."
"Guguta oare tot face nazbatii ca si mine?"
Ziua Copilului nu a trecut oarecum nici la liceul "Gh. Asachi".
"astazi vreau sa ma distrez intreaga zi."
"copilaria este atunci cand suntem fericiti."
Spectacolul nu se incheie aici. Un concurs de dans popular va avea loc pe parcursul zilei in Piata Marii Adunari Nationale. Grupuri de copii din toate scolile din capitala isi vor demonstra talentul la dans. Cele mai bune ansambluri de dans vor fi premiate. Iar la ora 18 va incepe un concert cu vedete autohtone.

